Cu ocazia participării la Adunarea Generală a ONU, președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu cetățenii moldoveni aflați la New York.
„Am discutat despre tot ceea ce înseamnă transformarea țării noastre: despre schimbările pe care le facem pentru un sistem modern de sănătate, despre securitatea energetică, surse regenerabile de energie și dezvoltarea durabilă. Am discutat și despre situația de securitate și rolul ONU în vremuri incerte”, a spus șefa statului.
S-a vorbit despre eforturile care se fac ca, într-o bună zi, Moldova să devină țară membră a Uniunii Europene: reforma justiției, armonizarea legislației, alinierea la standarde europene.
„M-am bucurat să văd multă lume care dorește să pună umărul la dezvoltarea țării chiar dacă sunt peste ocean. I-am invitat să muncim împreună pentru ca Moldova să fie ancorată definitiv în lumea statelor dezvoltate, cu democrații stabile și instituții eficiente, care generează bunăstare pentru cetățeni”, a conchis președinta.
Articolul Maia Sandu, discuții la New York cu diaspora moldovenească stabilită în SUA apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro