Roma, 7 nov – Trimisul special al AGERPRES, George Onea, transmite: Majestatea Sa Margareta şi Principele Consort Radu au discutat luni, la Roma, cu studenţii de la Centro Alti Studi per la Difesa, prestigioasă instituţie de învăţământ superior militar din Italia.
Cei doi înalţi oaspeţi au fost întâmpinaţi de preşedintele instituţiei militare, amiralul Giacinto Ottaviani.
La eveniment au luat parte ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României la Roma, Gabriela Dancău, generalul-maior Corneliu Postu şi Andrew Popper, preşedintele Consiliului Regal.
Principele Radu a susţinut, în faţa unui numeros auditoriu, prelegerea cu titlul ‘Romania in NATO and the EU. A perspective of the Romanian Royal Family’.
‘Experienţa noastră este una unică. Noi reprezentăm o instituţie, Familia Regală, care are 156 de ani în ţara noastră. Dacă ne comparăm cu alte ţări importante din Europa, în special cu fostele imperii, istoria Familiei Regale a României este una foarte scurtă. (…) Şi poate din acest motiv în România, Casa Regală şi Familia Regală joacă un rol atât de unic şi greu de înţeles în viaţa publică’, a afirmat Principele Radu.
Alteţa Sa Regală a vorbit despre rolul important pe care l-au jucat în istoria României Carol I sau Ferdinand, în calitate de conducători ai statului într-o perioadă de ample transformări, dar şi despre implicarea Regelui Mihai, după anul 1997, în promovarea integrării europene şi euroatlantice a ţării noastre.
‘La rândul nostru, noi, generaţia noastră (…), încercăm să facem exact acelaşi lucru (…), încercăm să punem România pe harta lumii, să vorbim despre angajamentul nostru faţă de valorile familiei euroatlantice, ale Uniunii Europene’, a mai spus Principele Radu.
Majestatea Sa Margareta şi Principele Consort Radu au avut, apoi, un dialog cu participanţii la cel mai înalt curs organizat de universitatea militară, pe teme legate de contribuţia României în NATO şi în Uniunea Europeană.
Anterior, Principele Radu s-a întâlnit cu reprezentanţii Invictus Italia, evenimentul fiind găzduit tot de Centro Alti Studi per la Difesa.
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, alături de Alteţa Sa Regală Principele Consort Radu efectuează o vizită la Roma şi Vatican.
Programul vizitei la Roma mai include vizite la Ordinul Suveran de Malta, Crucea Roşie Italiană, Comitetul Paralimpic Italian şi Comitetul Olimpic Italian, precum şi vizionarea unor exponate despre Familia Regală a României la Muzeul Pietro Canonica. De asemenea, este programată o întâlnire cu comunitatea de români din Italia şi lansarea Jurnalului Reginei Maria, ediţia în limba italiană, editat şi tipărit la Editura Rediviva Milano.
Un punct important în program va fi audienţa privată cu Suveranul Pontif, urmată de vizite la Spitalul Pediatric Bambino Gesu al Sfântului Scaun, la un centru pentru primirea unor femei refugiate din Ucraina şi la sediul Comunităţii Sant’Egidio.