Filmul ‘Mammalia’ (România, Germania, Polonia), în regia Sebastian Mihăilescu, va fi prezentat vineri la cea de a 57-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor, transmis AGERPRES, proiecţia avea loc la Husovka Theatre, de la ora locală 22,30, în prezenţa regizorului Sebastian Mihăilescu, a actorului István Téglás, a producătoarei Ada Solomon şi a monteurului Cătălin Cristuţiu.
‘Mammalia’ mai are programate două proiecţii, în prezenţa echipei, pe 3 iulie la Cas Cinema şi pe 4 iulie la Husovka Theatre.
Filmul este inclus în selecţia oficială a programului Imagina, secţiune care aduce în prim-plan producţii cu o abordare neconvenţională a naraţiunii şi a stilului. Selecţia Imagina se concentrează pe viziuni distincte şi radicale ale limbajului cinematografic.
Cea de a 57-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary are loc în perioada 30 iunie – 8 iulie.
În România, pelicula va avea premiera pe marile ecrane pe 22 septembrie.
Filmul a fost proiectat în avanpremieră naţională la Cluj-Napoca în cadrul TIFF.
Lungmetrajul a avut premiera mondială, la începutul anului, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.
Din distribuţie fac parte István Téglás, Mălina Manovici, Denisa Nicolae, Steliana Bălăcianu, Rolando Matsangos, Mirela Creţan, Andreea Gheorghe, Mircea Bujoreanu, Marian Pîrvu, Dan Zarug Mihai şi Elena Chingălată.
‘Mammalia’ este o producţie microFILM, cofinanţată de Centrul Naţional al Cinematografiei, Polish Film Institute, Programul Europa Creativă Media al Uniunii Europene, Televiziunea Română.