AcasăStiri generaleManagerul Teatrului Bulandra: Mi-am dorit o premieră cu Victor Rebengiuc; o premieră...

Managerul Teatrului Bulandra: Mi-am dorit o premieră cu Victor Rebengiuc; o premieră care să îl merite

Marele actor Victor Rebengiuc revine pe scena Teatrului Bulandra, pe care l-a şi condus de altfel, în rolul principal al ‘uneia dintre cele mai mari piese ale secolului’ – ‘Tatăl’ de Florian Zeller, în regia lui Cristi Juncu.

Spectacolul va avea avanpremiera pe 11 şi 12 iunie, la Sala ‘Liviu Ciulei’, de la ora 19,00, iar premiera este programată pentru la toamnă.

Despre spectacolul ‘Tatăl’, AGERPRES a vorbit cu managerul Teatrului Bulandra, actorul Vlad Zamfirescu.

‘Mi-am dorit foarte mult o premieră cu domnul Rebengiuc. O premieră care să îl merite. Cred că orice teatru din România ar fi onorat de un asemenea eveniment. Piesa ‘Tatăl’ de Florian Zeller şi proiectul propus de regizorul Cristi Juncu ne-au oferit şansa – nouă, colegilor, şi publicului – de a ne bucura de privilegiul acestei premiere’, a afirmat Vlad Zamfirescu.

El a povestit că lecturile pentru acest spectacol au debutat la începutul lunii martie şi aproximativ două săptămâni s-a repetat în decor.

‘Este emoţionant să îl vezi şi să îl asculţi pe domnul Rebengiuc, pe scena Bulandra. M-am mai strecurat uneori, sus, la balcon, chiar şi doar pentru câteva momente, să văd repetiţiile şi m-am simţit ca acum 25 – 30 de ani, când îl urmăream, la fel de fascinat de adevărul şi simplitatea cu care îşi construieşte personajul. Fiecare repetiţie alături de Victor Rebengiuc poate fi considerată şi o lecţie de actorie. Şi nu doar de actorie’, a punctat managerul Teatrului Bulandra.

În opinia sa, ‘dacă eşti atent, receptiv, cu adevărat prezent, astfel de întâlniri te ajută să evoluezi artistic şi uman’.

Din distribuţia piesei mai fac parte Ana Ioana Macaria, Cătălin Babliuc, Oana Tudor, Maria Veronica Vârlan şi Constantin Dogioiu.

‘Unii dintre ei au mai jucat alături de domnul Rebengiuc. Pentru alţii este într-adevăr o premieră absolută, dar toţi, fără excepţie, se bucură de privilegiul de a fi pe scenă alături de un reper esenţial al teatrului românesc. Nu sunt cuvinte mari. Cuvintele mari nu îi plac domnului Rebengiuc, ‘nenea Victor’ cum îi spuneam când eram foarte tineri şi mai îndrăznim să îi mai spunem şi acum, încurajaţi de smerenia şi generozitatea sa. Adevărul e că două luni de repetiţii alături de o personalitate de o asemenea anvergură pot reprezenta un veritabil curs intensiv de excelenţă în arta teatrală. La rândul meu am avut şansa de a juca în spectacole cu o distribuţie extraordinară. Ştiu cum e. Adevărul, forţa, economia de mijloace genială a unui mare actor iradiază. Te contaminează. În sensul bun, evident’, povesteşte Vlad Zamfirescu.

L-a surprins şi emoţionat deopotrivă anunţul făcut recent de maestrul Victor Rebengiuc conform căruia rolul din piesa ‘Tatăl’ este ultimul pe care îl va mai juca pe scenă.

‘M-a făcut să rememorez momentele în care, copil fiind, îl descopeream pe scenele din Bucureşti. Mi-am amintit, firesc, şi de întâlnirile cu domnia sa din studenţie şi de la începutul carierei mele. Mă număr printre actorii, nu puţini, care au avut şansa să fie încurajaţi şi îndrumaţi de maestrul Victor Rebengiuc. Când am terminat şcoala, domnia sa era directorul Teatrului Bulandra şi m-a angajat, oferindu-mi o şansă uriaşă. Mie şi lui Gheorghe Ifrim, angajaţi în aceeaşi zi la Bulandra, la teatrul la care acum a decis să accepte acest ultim rol. Este o legătură evidentă aici. Un arc peste timp. Există, în mod clar, o conexiune profundă, indestructibilă cred, între Victor Rebengiuc şi Teatrul Bulandra’, a afirmat Zamfirescu, mărturisind că, din fericire, a avut de câteva ori ocazia de a juca alături de maestru în teatru şi în televiziune.

Managerul Teatrului Bulandra subliniază că, ţinând cont de contextul actual, nu a fost deloc simplu să fie realizat acest proiect – spectacolul ‘Tatăl’.

‘După anii de pandemie şi problemele economice arhicunoscute, teatrul românesc se află într-o situaţie foarte dificilă din cauza lipsei acute de fonduri, care se resimte la nivelul întregii ţări. Nu a fost deloc simplu să realizăm acest proiect. Dar cu ajutorul colegilor mei din echipa artistică şi din cea tehnică am reuşit să scoatem, în intervalul 2021 – 2022, pe lângă ‘Tatăl’, nu mai puţin de cinci premiere – ‘Take, Ianke şi Cadâr’, ‘După D’ale’, ‘Furtuna’, ‘Azilul de noapte’, ‘Cină cu prieteni’. Titluri importante, mulţi actori excepţionali, apreciaţi în egală măsură de critica de specialitate şi de public. De altfel, fapt extrem de rar în luna iunie, avanpremierele la ‘Tatăl’ au fost sold out foarte repede după ce au fost puse în vânzare’, a precizat directorul Teatrului Bulandra.

Şi pregăteşte ‘încă un eveniment de anvergură’…

‘Nu glumesc. Am demarat deja, la Bulandra, un proiect cu un alt nume de legendă al teatrului romanesc, doamna Mariana Mihuţ, pe un text foarte puternic şi extrem de actual, al unui autor premiat cu Nobelul pentru literatură, montat de un regizor de talie mondială. Pentru moment nu ofer şi alte detalii, dar, curând, vom începe o campanie de comunicare pentru acest proiect’, a declarat Vlad Zamfirescu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks