Liderul organizaţiei PSD Bihor, Ioan Mang, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că dacă preşedintele Klaus Iohannis ar fi dat de la început PSD mandatul de prim-ministru, sigur social-democraţii ar fi alcătuit o majoritate cu UDMR şi ‘nemulţumiţii’ din PNL şi USR. ‘În mod normal, preşedintele Iohannis trebuia să se consulte cu PSD-ul, fără nicio altă ieşire publică, şi să dea mandat de prim-ministru la PSD. Şi vă garantez că făceam majoritate’, a subliniat Mang. Întrebat cu cine ar fi făcut PSD majoritatea, Ioan Mang a răspuns că se găsea o formulă şi ar fi fost alcătuită din ‘cei nemulţumiţi’. ‘Cu cei nemulţumiţi. inclusiv cu UDMR, inclusiv cu o parte din PNL, cu o parte din USR, sunt nemulţumiţi destui. Nu uitaţi că 20% din parlamentarii PNL sunt pesedişti. Ăia erau suficienţi, cei 20% din parlamentarii PNL care sunt PSD-işti. Şi nu ne trebuia atât de mulţi cum are nevoie PNL-ul’, a spus Mang. El a menţionat că, aşa cum a spus înainte şi în timpul campaniei, alegerile nu trebuiau făcute acum, deoarece s-a demonstrat prin prezenţa foarte scăzută la vot a cetăţenilor că gândurile oamenilor erau cu totul altele, fiind legate de sănătate, de pericolul de îmbolnăvire. ‘Am văzut direct acest lucru în ziua votului, când am fost prin judeţ: oameni care s-au pregătit să meargă la vot, dar, din curte, când au văzut maşina poliţiei cu girofar patrulând prin localitatea carantinată, s-au întors înapoi de frică. Oameni în vârstă. De frică să nu se îmbolnăvească. Cred că nu numai cei în vârstă au lipsit. Ci din toate categoriile de vârstă. Pentru că nu era momentul să facem alegeri atunci când o parte din localităţi, şi din Bihor şi din ţară, erau carantinate. Cu toate acestea, PNL şi preşedintele Iohannis au insistat să aibă alegeri. Erau convinşi de victorie. Acum pierzătorii se ceartă pe ciolan’, a afirmat liderul PSD Bihor. În ce priveşte rezultatul alegerilor parlamentare în judeţul Bihor, el a afirmat că a fost realizat obiectivul stabilit de a câştiga un mandat de senator (Florian Bodog) şi două de deputaţi (Ioan Mang şi Steluţa Cătăniciu), dar, din păcate, nu s-a atins procentul de voturi estimat, respectiv între 22-25%, fiind obţinut doar 19,31 % la Senat şi 18,73 la Camera Deputaţilor. ‘Cauzele le vom analiza ulterior, în afară de absenteism. Avem totuşi satisfacţia că am câştigat în aproape toate comunele şi oraşele unde avem primari. Aş remarca faptul am câştigat în două comune unde nu avem primar, la Pomezeu şi Avram Iancu şi cu regret, am pierdut, în faţa PNL, în două comune unde avem primar, adică în Sînmartin şi Bulz’, a mai afirmat Ioan Mang. AGERPRES / (A – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)