Trei manuscrise inedite Marin Preda, păstrate de scriitoarea Mariana Sipoş, au fost predate, marţi, celor doi fii ai marelui romancier, Alexandru şi Nicolae Preda, în cadrul unui eveniment expoziţional desfăşurat la Muzeul Naţional al Literaturii Române.
Considerate până acum dispărute, acestea sunt: un manuscris pe un caiet studenţesc, intitulat Partea a II-a (fără copertă), datat Sinaia, 24 august 1958, un caiet care are pe pagina întâia titlul ‘Însemnări despre anxietate (note autentice) Marin Preda, 1958, Buc. Dionisie Lupu’ şi un caiet cu titlul ‘Jurnal foarte intim’.
‘Sunt manuscrise inedite, care au fost lăsate în custodia Editurii Cartea Românească, după ce Cornel Popescu (redactor-şef la Editura Cartea Românească în momentul morţii scriitorului – n.r.) a plecat de la editură. Decât să se piardă, aşa cum a pierit toată arhiva Uniunii Scriitorilor în vârtejul Revoluţiei, acesta a preferat să le ţină acasă, dar fără să spună nimănui, de teamă că s-ar putea întoarce împotriva lui orice dezvăluire pe care ar putea-o face despre moartea lui Marin Preda şi despre destinul acestor manuscrise. El mi le-a dat mie testamentar, ca să le predau copiilor’, a declarat Mariana Sipoş pentru AGERPRES, la finalul evenimentului.
Expoziţia ‘Remember Marin Preda – 41 / Adevăr şi manipulare privind moartea scriitorului. Istoria manuscriselor pierdute’, care cuprinde manuscrise inedite din arhiva proprie, fotografii, cărţi, reviste şi imagini video, s-a deschis, marţi, la sediul din Strada Nicolae Creţulescu al Muzeului Naţional al Literaturii Române.
‘Am vrut, în primul rând, să comemorăm 41 de ani de la dispariţia lui Marin Preda, în condiţii neelucidate până astăzi, pe baza investigaţiilor proprii. Cred că trebuie redeschis dosarul de cercetare penală. Deci, totul a fost o improvizaţie de moment’, a spus Mariana Sipoş.
Ea a susţinut într-o conferinţă de presă că în dosarul de cercetare penală care a urmat morţii lui Marin Preda ‘nu apare cuvântul vomă niciodată’ drept cauză a morţii autorului ‘Moromeţilor’, aşa cum se cunoaşte, potrivit biografiei romancierului.
Sipoş a prezentat un interviu realizat cu fostul director al Institutului Medico Legal, Vladimir Beliş, în care acesta menţionează că, potrivit raportului medico-legal, ‘moartea lui Marin Preda a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat’.
Totodată, Mariana Sipoş a prezentat o serie de documente şi mărturii video despre existenţa unei presupuse valize cu manuscrise a lui Marin Preda, care ar fi dispărut după moartea scriitorului.
Managerul MNLR, Ioan Cristescu, a declarat că evenimentul reprezintă ‘o oportunitate nu neapărat să stabilim care este adevărul sau manipularea’ şi a afirmat că ‘adevărul, până la urmă, este cel ce crede fiecare’.
‘Să reconstituim ce s-a întâmplat atunci, de asemenea, este greu. Dacă, să spunem aşa, instituţiile abilitate nu au dat un verdict, nu avem ce face decât să mergem pe supoziţii mai departe. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să comemorăm momentul şi nu trebuie, mai ales, să îl aducem în actualitate ori de câte ori putem. Sigur, prin ceea mi-a arătat şi mie doamna Sipoş, pentru aceste supoziţii, avem o argumentaţie ‘augumentată’. Dar cred că istoricii literari ar putea să facă mai multă lumină şi chiar mă gândeam că, dacă am fost într-o altă literatură, poate, pe baza acestor documentare, măcar am putea să avem o biografie romanţată sau un roman al (dedicat n.r.) scriitorului Marin Preda, pentru că orice roman de tipul acesta, până la urmă, face un favor în posteritatea pe care o susţine’, a spus Cristescu.
Expoziţia de la MNLR reuneşte manuscrise inedite din arhiva proprie, fotografii, cărţi, reviste şi imagini video care refac figura marelui scriitor Marin Preda. Un loc aparte îl ocupă manuscrise reprezentând declaraţiile celor care au fost în preajma scriitorului în ultimele ceasuri de dinaintea morţii acestuia, la Mogoşoaia.
‘Deci erau Sonia Larian, Lucian Raicu, Virgil Mazilescu. Normal, chiar din prima zi li s-au luat declaraţii. Şi au început cercetările penale. Ei, declaraţiile coincid aşa de tare în a se crea – nu conta că era femeia de serviciu, că era portarul, că era Mazilescu – imaginea că tot timpul era beat’, a declarat Mariana Sipoş pentru AGERPRES.
Eveniment-pilot în perspectiva manifestărilor organizate în cadrul Centenarului Marin Preda din anul 2022, expoziţia va putea fi vizitată până pe 8 iunie, cu programare.