AcasăPoliticaMApN: Alertă aeriană în zona de nord a judeţului Tulcea. Au fost...

MApN: Alertă aeriană în zona de nord a judeţului Tulcea. Au fost ridicate de la sol două aeronave F-16

Zona de nord a judeţului Tulcea a fost din nou sub alertă aeriană, după ce duminică seara au fost detectate grupuri de drone care se îndreptau către spaţiul aerian al Ucrainei, în apropierea spaţiului aerian al României.

Forţele armate ale Federaţiei Ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România. Ca urmare a detectării deasupra Mării Negre a unor grupuri de drone care se îndreptau către spaţiul aerian al Ucrainei, în apropierea spaţiului aerian al României, Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, la ora 23,34, cu privire la instituirea alertei aeriene în zona de nord a judeţului Tulcea. Pentru monitorizarea situaţiei din spaţiul aerian, două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană, au decolat de pe Baza 86 Aeriană Borcea”, a precizat Ministerul Apărării, într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, alerta aeriană a încetat în jurul orei 00,45, iar aeronavele F-16 au revenit pe aerodromul de bază.

Sistemul de supraveghere radar al României, care a monitorizat permanent situaţia generată de aceste atacuri, nu a detectat pătrunderea în spaţiul aerian naţional a unor vehicule aeriene implicate în atacul asupra obiectivelor ucrainene.

Începând de luni dimineaţa, potrivit procedurilor stabilite pentru aceste situaţii, forţele MApN vor executa cercetări în zonele de pe teritoriul naţional aflate în apropierea obiectivelor atacate în mod ilegal de forţele ruse, pentru depistarea unor eventuale situaţii de impact a unor vehicule aeriene sau resturi ale acestora.

MApN a informat şi informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.

Ministerul Apărării Naţionale reiterează mesajul ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional.

Articolul MApN: Alertă aeriană în zona de nord a judeţului Tulcea. Au fost ridicate de la sol două aeronave F-16 apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks