AcasăStiri generaleMApN: Angel Tîlvăr participă la reuniunea informală a miniştrilor apărării din statele...

MApN: Angel Tîlvăr participă la reuniunea informală a miniştrilor apărării din statele membre ale UE

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, participă, marţi şi miercuri, la Reuniunea informală a miniştrilor apărării din statele membre ale UE, care are loc la Stockholm, în Suedia.

‘Activitatea va debuta cu o sesiune de lucru dedicată sprijinului acordat Ucrainei de Uniunea Europeană în contextul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse’, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN) transmis, marţi, AGERPRES.

Dezbaterile vor continua pe marginea Raportului de progres privind implementarea Busolei Strategice, document ce oferă orientări politice, priorităţi şi obiective concrete pentru următorii 10 ani în ceea ce priveşte dimensiunea de securitate şi apărare a Uniunii Europene.

De asemenea, vor fi trecute în revistă ultimele evoluţii cu privire la misiunile şi operaţiile UE. Reuniunea se va încheia cu discuţii pe tema contracarării provocărilor determinate de influenţele străine în teatrele de operaţii.

‘La această sesiune au fost invitaţi să participe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi secretarul general adjunct al ONU, Jean-Pierre Lacroix, precum şi reprezentanţi ai Parlamentului European’, arată sursa citată.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks