Ministrul belgian al Apărării, Ludivine Dedonder, şi şeful Statului Major al Apărării din regat, amiralul Michel Hofman, s-au întâlnit, luni, la Centrul Naţional de Instruire Întrunită ‘Getica’ de la Cincu, cu secretarul de stat în MApN pentru Politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Simona Cojocaru, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad.
‘Întrevederea a avut loc cu prilejul vizitei pe care oficialii aliaţi au efectuat-o la trupele belgiene din cadrul Grupului de luptă al NATO dislocat în facilitatea românească de instruire’, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale transmis, luni, AGERPRES.
Dialogul a vizat subiecte precum analiza situaţiei de securitate în regiunea Mării Negre, stadiul operaţionalizării Grupului de luptă pentru creşterea la nivel brigadă, respectiv planificarea exerciţiilor, operaţiilor şi a investiţiilor.
‘Am mulţumit ministrului Apărării din Regatul Belgiei pentru cooperarea excelentă şi contribuţia deosebit de valoroasă în dezvoltarea Grupului de luptă de la Cincu. Toate naţiunile implicate în operaţionalizarea acestui important proiect NATO au demonstrat profesionalism şi au arătat ce înseamnă solidaritatea aliată pe teren’, a declarat secretarul de stat Simona Cojocaru.
Ea a precizat că legăturile dintre militarii români şi forţele străine dislocate la Cincu sunt excelente, lucru care contribuie la succesul viitor şi la consolidarea relaţiilor bilaterale.
‘România este angajată în mod activ în dezvoltarea Grupului de luptă, care include îmbunătăţiri ale infrastructurii. Recunoaştem progresul înregistrat până acum şi vom continua să oferim tot sprijinul necesar ca naţiune-gazdă’, a mai spus Cojocaru.
Şeful Apărării din România a mulţumit omologului său pentru contribuţia armatei belgiene la consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare în ţara noastră.
‘În planul instruirii comune, prezenţa trupelor belgiene în ţara noastră a creat reale oportunităţi de creştere a interoperabilităţii structurilor în context NATO. În formatul Uniunii Europene, convergenţa intereselor strategice de securitate ale celor două ţări este reflectată şi în participarea militarilor români şi belgieni la operaţiile Uniunii Europene în Balcanii de Vest, precum şi în Africa. Un indicator simbolic al cooperării militare este participarea recentă a partenerilor belgieni la parada de 1 Decembrie’, a afirmat generalul Gheorghiţă Vlad.
Grupul de luptă al NATO din România s-a constituit în luna mai 2022, la propunerea Franţei, care a preluat rolul de naţiune-cadru pentru detaşamentul înaintat al Forţei cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat a NATO (VJTF). Prezenţa Grupului de luptă în ţara noastră contribuie în mod substanţial la întărirea securităţii spaţiului euro-atlantic pe flancul estic.