Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a discutat vineri cu comandantul Forţelor Armate ale Ucrainei, generalul Valerii Zaluzhnyi, convorbirea telefonică vizând situaţia generată de intensificarea atacurilor Federaţiei Ruse asupra infrastructurii porturilor dunărene ale Ucrainei.
Potrivit unui comunicat al MApN, transmis AGERPRES, cei doi oficiali militari au discutat şi despre incidentul privind elementele de dronă ajunse pe teritoriul României.
Generalul Daniel Petrescu a transmis că România condamnă cu fermitate războiul de agresiune dus de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, precum şi atacurile nejustificate şi ilegale desfăşurate împotriva infrastructurii ucrainene şi populaţiei civile. Totodată, a reiterat sprijinul multidimensional pe care România îl va acorda Ucrainei, atât timp cât va fi nevoie, precizează MApN.
În context, şeful Apărării i-a transmis omologului ucrainean că a dispus suplimentarea măsurilor pentru întărirea capacităţilor de monitorizare şi de securizare a spaţiului aerian la frontierele României.