Ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu, s-a întâlnit, miercuri, la sediul MApN, cu ministrul adjunct al apărării din Ucraina, Denys Sharapov, context în care oficialul rămân a evidenţiat importanţa acţiunilor întreprinse la nivel NATO şi UE pentru consolidarea securităţii în regiune şi descurajarea agresiunilor.
Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, întrevederea a reprezentat o nouă oportunitate de amplificare a dialogului constant în domeniul apărării, iar în acest context, Vasile Dîncu a reiterat importanţa abordării aspectelor legate de situaţia de securitate regională din zona Mării Negre pe fondul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.
‘Ministrul apărării naţionale a condamnat în termenii cei mai fermi acţiunile brutale ale Federaţiei Ruse, evidenţiind importanţa acţiunilor întreprinse la nivel NATO şi UE pentru consolidarea securităţii în regiune şi descurajarea agresiunilor, precum şi necesitatea menţinerii consistenţei şi ritmului asistenţei acordate partenerului ucrainean, astfel încât Rusia să perceapă clar solidaritatea şi sprijinul internaţional pe termen lung pentru Ucraina’, se precizează în comunicat.
Totodată, Vasile Dîncu a transmis mulţumiri pentru onoarea de a se afla printre cei decoraţi de către preşedintele Volodimir Zelenski.
‘I-am transmis ministrului Denys Sharapov mulţumiri pentru onoarea de a mă afla printre persoanele decorate de către preşedintele Volodimir Zelenski pentru contribuţia la consolidarea cooperării şi sprijinirea suveranităţii şi integrităţii Ucrainei. Primesc această distincţie în numele tuturor românilor care, din primele zile ale acestui război nedrept, au fost alături de poporul ucrainean. Solidaritatea românilor cu poporul ucrainean a fost exemplară şi va continua atât cât va fi nevoie pentru că ţările noastre sunt unite de aceleaşi valori fundamentale care stau la baza proiectului european: pace, democraţie, stat de drept’, a declarat Vasile Dîncu, citat în comunicat.