O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează, vineri, o misiune umanitară pe ruta Otopeni – Timişoara – Hanovra – Hamburg – Otopeni, pentru transportarea a doi pacienţi cu arsuri.
‘Ambii pacienţi au fost diagnosticaţi cu arsuri şi vor fi trataţi în facilităţi medicale de specialitate din Germania. Misiunea se efectuează ca urmare a aprobării ministrului Apărării Naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, la solicitarea secretarului de stat şi şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat. Echipa medicală va fi formată din specialişti ai UPU-SMURD Bucureşti şi ai Ministerului Apărării Naţionale’, se arată într-un comunicat al MApN.