Două aeronave C-27 J Spartan ale Forţelor Aeriene Române, configurate pentru misiuni medicale, au decolat, joi, din Baza 90 Transport Aerian, pentru a efectua misiuni de transport umanitar a doi pacienţi, informează MApN.
Astfel, una dintre aeronave a avut misiunea de a prelua, din Lubeck (Germania), un pacient român diagnosticat cu arsuri pentru a fi transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Bagdasar Arseni’ din Bucureşti, iar cealaltă aeronavă are destinaţia Italia, pentru transferul unui pacient minor de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ‘Grigore Alexandrescu’ către o clinică din Palermo.
Monitorizarea pacienţilor pe timpul zborului este realizată de echipe medicale din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti şi Bazei 90 Transport Aerian, iar transportul de la/către Baza 90 Transport Aerian este asigurat cu ambulanţe ale SMURD, precizează sursa citată.
Misiunile aeronavelor Forţelor Aeriene Române au fost executate la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.