Modulul NATO de Comunicaţii şi Informatică Dislocabil (Deployable Communication Module ‘E’), format din şase militari români, şi-a încheiat misiunea în cadrul NATO Mission Iraq, informează miercuri MApN.
Pe parcursul ultimelor cinci luni, militarii români, alături de ceilalţi membri ai Batalionului 2 Comunicaţii al NATO, au asigurat sprijinul de comunicaţii şi informatică al comandamentului NATO Mission Iraq, precizează sursa citată, într-o postare pe Facebook.
Aceasta este cea de a doua participare a militarilor modului în Teatrul de Operaţii Irak, după cea din perioada ianuarie – iulie 2021.
‘Activitatea militarilor români a fost foarte bine apreciată, având în vedere experienţa şi profesionalismul acestora, sprijinul de comunicaţii şi informatică fiind vital pentru desfăşurarea activităţilor curente şi pentru îndeplinirea obiectivelor şi sarcinilor misiunii’, arată Ministerul Apărării.
Modulul NATO de Comunicaţii şi Informatică Dislocabil (Deployable Communication Module ‘E’) a luat fiinţă la 1 august 2010, în cazarma Centrului 48 Comunicaţii şi Informatică Strategice, fiind o structură de nivel companie din compunerea Batalionului 2 Comunicaţii al NATO.
De la înfiinţare şi până în prezent, militarii din compunerea modulului au participat la misiuni şi operaţii NATO: ISAF – Afganistan (2012, 2014), Resolute Support – Afganistan (2016 – 2018), Active Fence – Turcia (2014, 2016), NATO Support To Turkey (2017), precum şi la multe alte exerciţii organizate în cadrul NATO.