Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a transmis miercuri, în contextul atacurilor asupra portului ucrainean Izmail, că ‘nu au fost identificate ameninţări militare directe la adresa teritoriului naţional sau apelor teritoriale ale României’, iar în prezent sunt aplicate măsuri de ‘vigilenţă întărită’.
MApN condamnă ‘ferm’, într-un comunicat de presă, agresiunea armată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi continuarea atacurilor nejustificate şi ilegale împotriva zonelor locuite de civili şi elementelor din infrastructura critică ale acestei ţări.
‘În ceea ce priveşte situaţia generată de atacurile executate în cursul nopţii trecute, care au vizat elemente de infrastructură portuară din zona Izmail, în apropierea graniţelor României, din evaluările structurilor cu responsabilităţi ale Ministerului Apărării Naţionale, nu au fost identificate ameninţări militare directe la adresa teritoriului naţional sau apelor teritoriale ale României’, au precizat reprezentanţii MApN.
Potrivit acestora, în prezent, MApN ‘aplică măsuri de vigilenţă întărită stabilite conform planurilor naţionale şi aliate, monitorizând permanent spaţiul naţional terestru, maritim şi aerian şi cooperează cu structurile NATO pentru consolidarea apărării pe întregul Flanc Estic şi descurajarea oricăror agresiuni împotriva teritoriului aliat’.