Priorităţile politicii de apărare, conform noilor documente de planificare a apărării la nivel naţional şi departamental, s-au numărat printre temele convocării de pregătire pentru apărare a persoanelor cu atribuţii de conducere în domeniul administraţiei publice la nivel central, organizate joi, în sistem videoteleconferinţă, de Ministerul Apărării Naţionale.
Agenda discuţiilor, la care au luat parte miniştri şi demnitari cu rang corespunzător acestora, secretari, subsecretari şi consilieri de stat, a cuprins teme de interes precum Priorităţile politicii de apărare, conform noilor documente de planificare a apărării la nivel naţional şi departamental, Armata României – misiuni şi priorităţi în 2021 sau Dimensiunea interinstituţională a proiectului PESCO (Cooperarea Structurată Permanentă) privind Mobilitatea Militară, potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES.
Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, a subliniat importanţa acestei convocări de pregătire.
‘Vă propunem să ne cunoaşteţi, pentru că vrem să ştiţi că Armata României este formată din profesionişti care îşi cunosc meseria şi care nu vor ezita niciodată să îşi apere ţara. Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru că nu putem face asta singuri şi nici nu o vom putea face fără o pregătire temeinică şi o dotare corespunzătoare’, a spus ministrul Ciucă.
În cadrul temei ‘Armata României – misiuni şi priorităţi în 2021’, şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, a prezentat misiunile şi obiectivele Armatei României şi priorităţile în dezvoltarea capabilităţilor, în baza nivelului de ambiţie al instituţiei militare şi a implementării concluziilor Analizei Strategice a Apărării.
‘Până în 2024, urmărim să consolidăm capabilităţile prezente, asigurând cea mai bună capacitate de reacţie cu mijloacele din dotare, să dezvoltăm capabilităţi relevante, folosind judicios fondurile pentru dotare şi să ridicăm nivelul de educaţie al personalului pentru realizarea saltului calitativ la cerinţele războiului modern’, a declarat şeful SMAp.
De asemenea, şeful Apărării a evidenţiat creşterea riscurilor şi ameninţărilor în regiune, importanţa anticipării strategice, a poziţionării şi capacităţii de reacţie a Armatei României, precum şi rolul vital al contribuţiilor aliaţilor în scopul creşterii nivelului de securitate naţională şi regională.
Convocarea, planificată cu mai mult timp în urmă, a fost organizată, prin Statul Major al Apărării, în baza Hotărârii Guvernului nr. 969/2007 privind organizarea, desfăşurarea şi conducerea pregătirii pentru apărare a persoanelor cu atribuţii de conducere în domeniul administraţiei publice, la nivel central şi local, şi în baza Decretului Preşedintelui României nr.1137 din 23.12.2020 prin care a fost învestit un nou Guvern al României.