Republica Moldova este expusă ameninţărilor hibride, campaniilor de propagandă şi dezinformare lansate de Federaţia Rusă, pentru România fiind o prioritate strategică sprijinirea ţării vecine în consolidarea rezilienţei şi a capacităţilor de apărare, a evidenţiat secretarul de stat din MApN pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Simona Cojocaru, joi, la reuniunea trilaterală România-SUA-Republica Moldova.
Potrivit unui comunicat al MApN transmis, joi, AGERPRES, la reuniune au mai participat reprezentanţii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, evenimentul fiind organizat, în premieră, în marja Grupului de Lucru România-Statele Unite ale Americii pentru discuţii bilaterale de stat major, la Bucureşti, miercuri şi joi.
În intervenţia sa, secretarul de stat a mulţumit generalului de brigadă Edward Vaughan, co-preşedinte al Comitetului mixt româno-american şi director adjunct pentru strategii, planuri şi capabilităţi din cadrul Comandamentului European al Statelor Unite (USEUCOM), pentru sprijinul SUA acordat Republicii Moldova.
De asemenea, a salutat prezenţa reprezentanţilor ministerului britanic al apărării, ‘a căror expertiză este extrem de valoroasă în identificarea celor mai potrivite soluţii pentru a răspunde nevoilor de sprijin ale Republicii Moldova’.
‘Suntem într-un context geopolitic şi de securitate care ne impune să fim uniţi, determinaţi, dar şi creativi în a identifica soluţiile cele mai bune şi rapide de sprijinire a partenerilor noştri din regiune, precum Republica Moldova. Vreau să salut profesionalismul şi hotărârea autorităţilor de la Chişinău în avansarea reformelor care să conducă la creşterea rezilienţei. Sprijinul demonstrat astăzi de România, SUA şi Marea Britanie arată foarte clar că Republica Moldova nu este singură în acest proces’, a transmis secretarul de stat Simona Cojocaru, potrivit comunicatului.
Oficialul român a reliefat faptul că dialogul bilateral cu Republica Moldova se desfăşoară într-un ritm susţinut, fiind menţionată vizita recentă la Chişinău a ministrului apărării naţionale, dar şi organizarea luna viitoare, în România, a Comisiei Militare Mixte, la nivel de secretar de stat.