Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Simona Cojocaru, efectuează, în perioada 27 – 31 martie, o vizită oficială în India, la invitaţia secretarului de stat pentru apărare Giridhar Aramane.
Potrivit unui comunicat al MApN, transmis AGERPRES, în cursul zilei de marţi a fost semnat Acordul interguvernamental româno – indian de cooperare în domeniul apărării, document care oferă baza dezvoltării şi consolidării relaţiilor bilaterale, printr-o cooperare extinsă.
Este pentru prima dată în istoria relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări când se semnează un acord de cooperare în acest domeniu.
‘Vizita mea la New Delhi este o dovadă a importanţei pe care România, stat membru NATO şi UE, o acordă regiunii Indo-Pacific şi relaţiei bilaterale cu India. Suntem, desigur, conştienţi de importanţa strategică a acestei regiuni şi împărtăşim acelaşi interes pentru o ordine internaţională bazată pe respectarea normelor de drept internaţional. Prin semnarea acordului, cele două state îşi propun să exploreze noi modalităţi de cooperare în domeniul militar, cu rezultate cuantificabile pentru ministerele noastre’, a precizat secretarul de stat Simona Cojocaru, citată în comunicat.
În contextul semnării documentului, secretarii de stat Simona Cojocaru şi Giridhar Aramane au condus o sesiune de consultări politico-militare, în cadrul căreia au fost abordate situaţia de securitate de la Marea Neagră şi din regiunea Indo-Pacifică, cooperarea în cadrul multilateral, respectiv perspectivele de dezvoltare a cooperării bilaterale pe subiecte de interes precum schimbul de experienţă în apărarea cibernetică, instruire şi educaţie, comunicaţii şi informatică, medicina militară, cercetare ştiinţifică în domeniul politicii de apărare şi istoriei militare, precum şi în domeniul tehnico-militar, arată MApN.
Conform sursei citate, oficialul român a evidenţiat impactul grav al războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina asupra securităţii euroatlantice, cu efecte majore nu doar la nivel regional, ci şi internaţional. Ea a expus măsurile pe care ţara noastră le-a întreprins pentru limitarea efectelor acestui război de agresiune, exemplificând prin sprijinul acordat refugiaţilor ucraineni sau facilitarea exportului de cereale din Ucraina către pieţele globale.
De asemenea, au fost abordate subiecte care au vizat, în principal, perspectivele relaţiilor de cooperare în context ONU sau al cooperării cu Uniunea Europeană.
Un moment important al vizitei a fost reprezentat de ceremonia depunerii de coroane la Memorialul Naţional de Război (National War Memorial), monument care onorează sacrificiul suprem al militarilor indieni căzuţi la datorie pentru patrie.