Toate decesele înregistrate în formaţiunea medicală de tratament (FMT) ROL 2, amplasată în perimetrul Institutului ‘Ana Aslan’, care este operaţionalizată de Spitalul Militar Central, au fost centralizate şi raportate ‘în conformitate cu prevederile legale în vigoare’, a precizat Ministerul Apărării Naţionale, luni, într-un comunicat remis presei.
‘Cu privire la informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la raportarea deceselor cauzate de COVID-19 de către Formaţiunea medicală de tratament ROL 2, facem următoarele precizări: Formaţiunea medicală de tratament (FMT) ROL 2, amplasată în perimetrul Institutului de Gerontologie şi Geriatrie ‘Ana Aslan’ din Otopeni, funcţionează ca spital COVID din luna aprilie 2020. Toate decesele înregistrate în această unitate medicală operaţionalizată de Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ‘Carol Davila’ au fost centralizate şi raportate în conformitate cu prevederile legale în vigoare’, a informat sursa citată.
Potrivit MApN, din data de 10 ianuarie 2021, când FMT ROL 2 a primit drepturi de acces în aplicaţia Corona Forms, au fost constatate ’82 de decese, care au fost raportate ca atare’ de formaţiunea medicală atât în Corona Forms, cât şi în platforma Alerte MS, lucru ‘care poate fi verificat cu maximă celeritate de către oricare dintre autorităţile care au acces în aceste baze de date’, conform competenţelor legale.
Precizările MApN vin în contextul în care, luni, fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a afirmat într-un interviu la Europa FM că ar exista diferenţe în ceea ce priveşte raportarea persoanelor decedate în urma infecţiei cu noul coronavirus în cazul Spitalului Colentina şi al unităţii ROL 2.