AcasăStiri generaleMaramureş: 200.000 de lei, alocaţi de Primăria Sighetu Marmaţiei pentru susţinera unor...

Maramureş: 200.000 de lei, alocaţi de Primăria Sighetu Marmaţiei pentru susţinera unor proiecte comunitare

Primăria municipiului Sighetu Marmaţiei va susţine cu suma de 200.000 de lei trei proiecte selectate în cadrul programului de bugetare participativă, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, viceprimarul Daniela Oniţa Ivaşcu.

‘Suma aprobată pentru bugetarea participativă a municipiului Sighetu Marmaţiei este de 200.000 lei, iar suma maximă alocată unui proiect este de 60.000 lei. (…) Au fost depuse 11 proiecte, iar în urma selecţiei, Comisia a desemnat trei proiecte câştigătoare. Consider că fiecare proiect în parte este important pentru oraş, însă a trebuit să decidem asupra unor proiecte educaţionale şi a celor din domeniul sănătăţii’, a spus Daniela Oniţa Ivaşcu.

Comisia de evaluare a proiectelor depuse în cadrul procesului de bugetare participativă a decis asupra proiectului ‘Aleea ta’ – document depus de Asociaţia SZMISZ, prin care se doreşte amenajarea unei alei terapeutice în parcul ‘Grădina Morii’, care să ajute la prevenirea dezvoltării deformărilor tip platfus şi ale coloanei vertebrale, precum şi a problemelor ortopedice. Asociaţia SZMISZ va asigura prin voluntarii proprii implicarea în toate etapele proiectului.

Un alt proiect avizat este ‘Adu-mi joaca în copilăria mea’, depus de Asociaţia ‘Copii independenţi’, ce are ca obiectiv amenajarea unui loc de joacă sigur şi atractiv pentru cei 210 copii care frecventează această grădiniţă. Asociaţia ‘Copii independenţi’ va întocmi întreaga documentaţie necesară implementării acestui proiect, va supraveghea realizarea lucrărilor, instalarea echipamentelor de joacă de către o echipă autorizată ISCIR. Va participa de asemenea prin acţiuni de voluntariat la înlăturarea echipamentelor de joacă depăşite, nivelarea terenului, pregătirea terenului pentru montarea noilor aparate de joacă.

Al treilea proiect avizat este ‘Completare asfalt curtea Şcolii Gimnaziale ‘Dr. Ioan Mihalyi de Apşa’, proiect depus de Asociaţia de părinţi ai Şcolii gimnaziale ‘Ioan Mihalyi de Apşa’, care vizează amenajarea curţii unităţii de învăţământ, oferind elevilor şi cadrelor didactice un spaţiu outdoor adecvat şi sigur pentru desfăşurarea orelor de educaţie fizică şi sport, pentru activităţi extraşcolare şi pentru activităţile din timpul recreaţiilor.

Viceprimarul municipiului Sighetu Marmaţiei a mai precizat că există posibilitate ca în viitor alte proiect de interes pentru comunitate să fie susţinute prin procesul de bugetare participativă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks