Un număr de 40 de primării din cele 76 din judeţul Maramureş vor participa la campania naţională de ecologizare,’Let’s Do It, Romania!’, a informat, vineri, preşedintele Gărzii Ecologice Baia Mare, Silvia Pop.
‘La nivel de judeţ am reuşit angrenarea a 40 de UAT-uri : Repedea, Botiza, Ariniş, Sarasău, Baia Sprie, Oarţa de Jos, Copalnic Mănăştur, Valea Chioarului, Sighetu Marmaţiei, Dragomireşti, Seini, Cavnic, Mireşu Mare, Groşii Ţibleşului, Tăuăii Măgherăuş, Asuaj, Târgu Lăpuş, Bogdan Vodă, Ieud, Băiţa, Remeţi, Câmpulung La Tisa, Coltău, Bicaz, Lăpuş, Recea, Vişeu de Sus, Coroieni, Satulung, Fărcaşa, Băseşti, Finteuşu Mic, Gârdani, Ulmeni, Coaş, Vadu Izei, Şieu şi Rona de Sus. Fiecare primărie care a confirmat participarea va organiza acţiunea de ecologizare în localitatea ce o reprezintă, alături de unităţile şcolare şi alţi voluntari care iubesc mediul înconjurător şi respectă natura’, a spus Silvia Pop.
Din partea organizatorilor, voluntarii vor primi saci şi mănuşi.
‘În sprijinul nostru, în completarea necesarului, ca urmare a numărului mare de participanţi înscrişi la nivel de judeţ, au venit şi reprezentanţii ADI Deşeuri Maramureş şi alte organizaţii private. (…) Apreciem implicarea la nivel de judeţ a Inspectoratului Şcolar Maramureş, Direcţiei Silvice Maramureş, Serviciului de Ambulanţă, Poliţiei, Jandarmeriei, ISU Maramureş, Apele Române, Garda de Mediu, Agenţia de Mediu şi alte entităţi, care ne-au contactat în vederea susţinerii acestei mişcări civice având ca scop final ecologizarea judeţului Maramureş’, a mai adăugat Silvia Pop.
Conform acesteia, acţiunea de ecologizare se va desfăşura pe data de 16 septembrie.
În municipiul Baia Mare, punctul de întâlnire este Piaţa Revoluţiei, adunarea se va face în intervalul orar 9,00-9,30.
Zonele propuse pentru ecologizare sunt Baraj-Firiza, Valea Usturoiu şi Limpedea-Coloane.
‘Cei mici vor ecologiza Parcul Regina Maria şi zonele din apropierea unităţilor şcolare. Acţiunea este coordonată de către primarul Cătălin Cherecheş, în colaborare cu Garda Ecologică Baia Mare. Alături de autoritatea locală vor fi şi direcţiile: SC Vital SA, Ocolul Silvic Municipal Baia Mare şi SC Urbis’, a mai precizat Silvia Pop.