O acţiune de ecologizare a Lacului Firiza, la care au participat autorităţi judeţene, parlamentari şi voluntari, a avut loc vineri dimineaţa.
‘Depinde de noi să avem un judeţ curat, nepoluat şi să ne bucurăm în fiecare zi de frumuseţile naturale pe care le avem (…) Astfel de acţiuni sunt binevenite pentru mediul înconjurător, însă trebuie ca fiecare dintre noi să fim mai responsabili şi să aruncăm deşeurile în locurile speciale amenajate pentru a evita poluarea excesivă şi pentru a păstra aerul şi apele cât mai curate’, a spus preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Ionel Bogdan.
Alături de preşedintele CJ, la acţiunea de ecologizare a Lacului Firiza au mai participat vicepreşedintele CJ, Radu Trufan, parlamentarii liberali Călin Bota şi Cristian Ţâgârlaş, dar şi numeroşi voluntari.
‘M-am bucurat să particip astăzi (vineri n. r.) la acţiunea de ecologizare organizată de către echipa Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureş la Lacul Firiza. Am strâns, alături de colegii mei Radu Trufan, Călin Bota, Cristian Ţâgârlaş şi de numeroşi tineri voluntari, deşeurile care s-au acumulat în jurul lacului şi care, din păcate, sunt extrem de multe. Va fi nevoie de mult efort pentru a scăpa de toate gunoaiele aruncate în această zonă deosebit de frumoasă a Maramureşului’, a mai spus Ionel Bogdan.