Baia Mare, 26 nov/ Agerpres/- Mai multe urme de urs au fost observate, sâmbătă, pe traseul care pleacă din staţiunea Izvoare spre Vârful Igniş, reprezentanţii Salvamont Maramureş recomandând turiştilor precauţie în deplasare.
Potrivit datelor publicate pe pagina de Facebook a Salvamont Maramureş, pe traseul care pleacă din staţiunea Izvoare spre Vârful Igniş au fost observate urme de urs, iar cei aflaţi în serviciul de permanenţă în baza Salvamont Izvoare au verificat indicatoarele, unele dintre ele, inclusiv stâlpii pe care erau montate acestea, fiind distruse de animal.
În aceste condiţii, au fost emise mai multe recomandări.
Astfel, turiştilor li se recomandă să nu părăsească niciodată poteca marcată, să nu meargă singuri pe munte, să strige din când în când sau să aibă la ei un fluier pe care să îl ţină la îndemână, să ţină câinii de companie în lesă, pentru că aceştia pot agita animalele sălbatice, să aibă la îndemână un spray pe bază de piper şi/sau un emiţător de ultrasunete împotriva animalelor sălbatice, să evite plimbările seara târziu sau noaptea, pentru animalele sunt mult mai active în această perioadă, să nu se apropie de puii de urs, iar dacă un urs dă semne că ar vrea să îi urmărească, să abandoneze gradual haine, alimente care să îl facă curios să le analizeze şi care să îl întârzie sau să îl oprească din urmărire.
‘Recomandăm precauţie în deplasare! Pentru orice probleme întâmpinate, nu ezitaţi să sunaţi la 0SALVAMONT şi la 112!’, precizează sursa citată.