Un aparat mobil de radiografie pulmonară a fost pus în funcţiune la Spitalul de Boli Infecţioase din municipiul Baia Mare, a informat, miercuri, Biroul de presă al Consiliului Judeţean Maramureş. Potrivit aceleiaşi surse, echipamentul RX mobil este necesar pentru investigarea pacienţilor suspecţi sau confirmaţi cu SARS-CoV-2, fiind soluţia optimă atât în secţiile ATI, cât şi în cazul bolnavilor netransportabili, oferind imagini de o mare rezoluţie şi claritate, necesare pentru stabilirea gravităţii infectării. În context, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Ionel Ovidiu Bogdan, a subliniat faptul că îşi doreşte ca în scurt timp secţia ATI din cadrul unităţii spitaliceşti să fie funcţională, având în vedere necesitatea acesteia în această perioadă. Totodată, Ludovica Rusu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare, susţine că, odată cu creşterea numărului de pacienţi confirmaţi cu COVID-19, cazurile internate în regim de spitalizare continuă sunt complexe. ‘Din nefericire, evoluţia seniorilor cu afecţiuni neurologice, cardiace, oncologice, cu exacerbări ale patologiilor de bază, dar şi a pacienţilor cu insuficienţă respiratorie acută, febrili, imobilizaţi şi la pat, este deseori nefavorabilă, fără a se putea interveni la timp’, a spus Ludovica Rusu. Aparatul medical RX mobil este un prim pas în procesul de dotare a compartimentului de ATI. De asemenea, se va achiziţiona aparatura necesară în vederea acordării tratamentelor necesare pentru pacienţii confirmaţi cu coronavirus, respectiv monitoare, aparate de ventilaţie mecanică, injectomate, pompe nutritive, sistem de intubaţie dificilă, videolaringoscop şi alte echipamente necesare într-o secţie de terapie intensivă.