Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, a anunțat că stadiul fizic al lucrărilor la noul terminal de pasageri al Aeroportului Național din județ a ajuns la 65%. Liderul liberal a precizat că investiția va fi finalizată până la jumătatea anului 2024.
„Finalizarea celor trei proiecte majore pe care le implementăm la Aeroportul Internațional Maramureș, construirea terminalului de pasageri, a remizei PSI, a drumurilor perimetrale și dotarea cu echipamente specifice pentru creșterea gradului de siguranță, vor crea cadrul necesar pentru dezvoltarea Aeroportului Internațional Maramureș”, a adăugat Ionel Bogdan.
Președintele Consiliului Județean Maramureș a subliniat faptul că s-au absorbit peste 200 de milioane lei, fonduri europene, pentru dezvoltarea și modernizarea Aeroportului.
Sursa: Ionel Bogdan
Articolul Maramureș: avansează lucrările la noul terminal de pasageri al Aeroportului – stadiu fizic de peste 65% apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro