AcasăStiri generaleMaramureş: Bărbat decedat prin electrocutare în timp ce cobora un zmeu prins...

Maramureş: Bărbat decedat prin electrocutare în timp ce cobora un zmeu prins în firele de curent

Un bărbat din comuna Moisei s-a electrocutat mortal încercând să coboare un zmeu prins între firele de curent din gospodăria sa, a informat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cozma.

‘Poliţiştii din Moisei au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat din Moisei a fost electrocutat la domiciliul său. La faţa locului au identificat victima ca fiind un bărbat de 36 ani. S-a constatat faptul că bărbatul s-a electrocutat în timp ce încerca să dea jos un zmeu care s-a agăţat de firele de curent. Un echipaj S.M.U.R.D. a încercat resuscitarea acestuia, însă a fost declarat decesul’, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş.

Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Municipal de Urgenţă din municipiul Baia Mare în vederea efectuării necropsiei.

Potrivit aceleiaşi surse, în cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă. AGERPRES / (AS – autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks