Doi bărbaţi, în vârstă de 24 şi 37 de ani, au fost arestaţi preventiv, iar un al treilea este cercetat în stare de reţinere, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă, ei fiind cercetaţi pentru tâlhărirea unui alt bărbat, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cozma.
‘Cercetările poliţiştilor Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au început la data de 2 noiembrie când, în jurul orei 23,30, un bărbat a sunat la 112 pentru a sesiza faptul că a fost victima unei tâlhării. În timp ce se afla împreună cu o tânără într-un apartament din municipiu, unde beneficia de serviciile sexuale ale acesteia, peste ei au intrat trei persoane de sex masculin, care l-au agresat şi l-au ameninţat cu un cuţit şi i-au sustras din buzunarul de la pantaloni suma de 850 euro şi 11.000 lei’, a spus reprezentantul IPJ Maramureş.
În urma activităţilor informativ-operative şi de cercetare efectuate de lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale, s-a reuşit identificarea agresorilor şi recuperarea integrală a prejudiciului creat.
‘Există indicii că acest grup infracţional a mai comis astfel de fapte, aşa încât cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale’, a mai precizat sursa citată. AGERPRES / (AS – autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frăţilă)