Casa Memorială ‘Elie Wiesel’ urmează să treacă printr-un amplu proces de restaurare graţie fondurilor acordate prin Fondul Ambasadorial de Conservare a Obiectivelor Culturale (Ambassadors Fund for Cultural Preservation – AFCP) al Guvernului Statelor Unite ale Americii.
Prezent, luni, la Sighetu Marmaţiei, adjunctul şefului Misiunii Diplomatice a SUA în România, Shane Dixon, a declarat că restaurarea Casei Memoriale ‘Elie Wiesel’ este gândită pentru a nu pierde un bun nepreţuit.
‘Demersurile acestea sunt costisitoare, într-adevăr, însă rezultatele sunt nepreţuite. Dacă pierdem aceste comori umane, ele dispar pentru totdeauna. Iată exact motivul pentru care ne aflăm aici şi sărbătorim lucrările de renovare şi restaurarea muzeului viu care este Casa Memorială ‘Ellie Wiesel’. Grantul din Fondul Ambasadorial oferit de noi este folosit aici pentru a garanta că nu vom pierde niciodată această reamintire a caracterului de nestăpânit al spiritului uman şi capacitatea omniprezentă a speciei noastre de a se deda la acţiuni malefice de nedescris. Cum ar putea cineva să stabilească un cost pentru aceşti pereţi atât de importanţi pentru patrimoniul evreiesc internaţional, pentru cultura unică a acestei zone şi pentru toate popoarele?’, a spus Shane Dixon.
În context, diplomatul american a amintit şi de războiul din Ucraina, Sighetu Marmaţiei aflându-se în imediata vecinătate a frontierei de stat.
‘Nici că se putea o sincronizare în timp mai bună pentru conservarea acestui monument. E adevărat, atât din motive practice – întotdeauna este mai uşor să conservi decât să repari, cât şi din motive mult mai profunde. Această casă este dovada mută a antipatiei oarbe. Şi o vedem din nou, mult prea mult, în desfăşurare. Vecinii voştri de la câţiva kilometri depărtare au fost aruncaţi în acest război nedrept de aceeaşi capitală care a adus atâta moarte şi distrugere în secolul al XX-lea. Războiul, precum şi tovarăşii săi de drum – xenofobia şi antisemitismul, sunt din nou liberi pe continent. Vedem acest lucru aici, prin influenţa malignă şi propaganda promovate atât de actorii din state străine, cât şi de extremiştii interni. (…) Este un act îngrozitor şi ar trebui să le fie ruşine. Tot ce putem face este să fim vigilenţi, să îi contracarăm cu adevărul şi să ţinem minte. Acest muzeu ne va ajuta să facem exact acest lucru. În frumoasa Românie, o naţiune dintr-o serie de naţiuni, cu eticheta îngrozitoare de ţară care şi-a pierdut cea mai mare parte a populaţiei evreieşti nevinovate din cauza naziştilor şi a co-conspiratorilor acestora, nu există alternativă’, a mai spus Shane Dixon.
Pentru restaurarea casei unde s-a născut câştigătorul Premiului Nobel pentru Pace Elie Wiesel a fost alocată suma de 78.495 dolari.
La eveniment au mai fost prezenţi primarul primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, Vasile Moldovan, directorul General al Muzeului Maramureşean Mirela, Ana Barz, şi coordonatorul proiectului din partea Muzeului Maramureşean, Alina Marincean.