AcasăStiri generaleMaramureş: CJ accesează un credit de 100 milioane lei pentru derularea unor...

Maramureş: CJ accesează un credit de 100 milioane lei pentru derularea unor investiţii; aeroportul, principalul beneficiar

Administraţia judeţeană va accesa un credit rambursabil de 100 milioane de lei, bani necesari pentru continuarea unor investiţii comunitare aflate în derulare, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Ionel Bogdan.

‘Creditul are o maturitate care se întinde pe 15 ani şi o perioadă de patru ani, destinată tragerii. Garanţia reală mobiliară fără deposedare se va constitui asupra veniturilor proprii ale bugetului judeţului nostru. (…) Am fost nevoiţi să accesăm creditul pentru realizarea unor obiective importante pentru judeţul Maramureş, unele aflate în derulare. Cea mai importantă sumă merge spre Aeroportului Internaţional Maramureş (AIM – Tăuţii Măgherăuş – n.r.) pentru achiziţii de echipamente şi modernizarea terminalului de pasageri, una dintre investiţiile esenţiale a momentului’, a declarat luni Ionel Bogdan pentru AGERPRES.

Conform documentaţiei tehnice aprobate de consilierii judeţeni, 12.800.000 lei sunt alocaţi pentru achiziţionarea de echipamente specifice necesare creşterii gradului de siguranţă şi securitate aeroportuară, 18.600.000 lei pentru extinderea şi modernizarea terminalului pentru pasageri pe AIM, 53.500.000 lei pentru fazarea Proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor din localitatea Sârbi, 7.500.000 lei pentru extinderea şi dotarea ambulatoriului integrat al Spitalului de Boli Infecţioase şi Psihiatrie din municipiul Baia Mare, 5.700.000 lei spre modernizarea şi dotarea ambulatoriului integrat al Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiul Baia Mare, 1.200.000 lei, destinaţi reabilitării Şcolii Gimnaziale Speciale din municipiul Baia Mare şi 700.000 lei pentru modernizarea Muzeului Judeţean de Etnografie şi Artă Populară din municipiul Baia Mare.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks