AcasăStiri generaleMaramureş: CJ caută soluţii de finanţare pentru Biserica Buteasa, monument istoric, aflată...

Maramureş: CJ caută soluţii de finanţare pentru Biserica Buteasa, monument istoric, aflată în stare avansată de degradare

Biserica cu hramul ‘Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavril’ din satul Buteasa, aflată pe lista monumentelor istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural, se află în stare avansată de degradare şi necesită lucrări de conservare şi reparaţii urgente, a informat vineri vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Radu Trufan.

‘Lăcaşul de cult, unul foarte valoros ca arhitectură, care se află în proprietatea Parohiei Ortodoxe Buteasa, este, din nefericire, într-un stadiu avansat de degradare. Obiectivul religios este înscris pe lista Monumentelor istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural. (…) Alături de arhitectul şef al Consiliului Judeţean Maramureş, George Radu Lazăr, vom încerca să găsim linii de finanţare pentru salvarea acestui obiectiv de cult’, a spus Radu Trufan.

Vicepreşedintele CJ a mai subliniat că se va adresa Institutului Naţional de Patrimoniu (INP), cât şi Ministerului Culturii pentru a găsi soluţii optime, astfel încât documentaţia necesară în vederea obţinerii finanţării necesare pentru restaurarea monumentului istoric să fie depusă în termeni corecţi.

Acesta a mai amintit că valorificarea şi salvarea monumentelor istorice din judeţul Maramureş face parte din conservarea tradiţiilor locului.

‘Trebuie să ne păstrăm istoria locurilor şi mai ales să învăţăm să o valorificăm dând importanţă deosebită acestor monumente istorice care dăinuie în Maramureş de zeci de ani’, a mai spus Radu Trufan.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks