Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Ionel Bogdan, a anunţat, vineri, că va trimite corpul de control pentru a verifica modul cum au fost cheltuite finanţările alocate în ultimii patru ani Ansamblului Naţional ‘Transilvania’. Potrivit acestuia, în perioada 2016-2020 Ansamblul Naţional ‘Transilvania’ a beneficiat de alocări financiare repetate fără a rezulta foarte clar cum au fost utilizaţi banii. ‘În perioada 2016-2020, ansamblul care se află în subordinea CJ a beneficiat de alocări financiare importante. Astfel, în anul 2016, instituţia a primit 3,5 milioane lei, iar în anul 2019, suma de 9,2 milioane lei. Practic, se poate observa o triplare a cheltuielilor pe un singur mandat administrativ. (…) În anul 2017, au primit 4,65 milioane de lei, iar în anul 2018, finanţarea a crescut la 7,68 milioane de lei. Alocarea din anul 2019, de 9,2 milioane lei, este foarte mare. Pe durata anului 2020, deşi a fost pandemie, ansamblul a beneficiat de o alocare în valoare de 6,6 milioane lei. În aceste condiţii am decis trimiterea corpului de control la instituţie pentru a verifica modul de folosire a acestor sume uriaşe’, a spus Ionel Bogdan. Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş a admis că e nevoie de susţinerea ansamblului, însă trebuie văzută şi plusvaloarea pe care instituţia o aduce în urma finanţării acordate. Acesta a mai menţionat că sumele alocate ansamblului s-au bucurat de susţinerea în şedinţele CJ a fostului preşedinte, social-democratul Gabriel Zetea. Directorul Ansamblului Naţional ‘Transilvania’ este Iuliana Dăncuş, soţia fostului vicepreşedinte al CJ Maramureş Doru Dăncuş.