Aeroportul Internaţional Maramureş (AIM) ocupă locul 12 la nivel naţional în privinţa traficului de pasageri pe cursele interne şi externe dintr-un total de 16 aeroporturi, clasament realizat pe luna martie, a declarat, luni, pentru AGERPRES, directorul de dezvoltare al instituţiei, Ionuţ Caraba.
‘E o poziţie încurajatoare dacă e să ne referim la traficul din luna martie(…) Odată cu redeschiderea zborurilor charter din luna iunie, situaţia traficului aerian va fi una total schimbată. Vom avea mai multe destinaţii de vacanţă, deja pregătite de agenţiile de turism şi operatorii aerieni’ a spus Ionuţ Caraba.
Conform, realizatorul clasamentului, Asociaţia Aeroporturilor din România, în luna martie prin AIM au tranzitat 5.234 de pasageri pe zboruri interne şi externe.
Totodată, AIM se află în plin proces de modernizare, urmând ca aerogara, respectiv terminalul de sosiri-plecări, parcarea destinată pasagerilor şi alte facilităţi să fie recalibrate la nevoile traficului aerian.
Aeroportul Internaţional Maramureş deserveşte curse interne şi externe operate de companiile Tarom, Air Connect şi Hisky, curse businees , curse charter şi zboruri medicale interne şi externe.