Acasă93Maramureş/Culturile de legume - afectate de excesul de apă din sol; Legumicultor:...

Maramureş/Culturile de legume – afectate de excesul de apă din sol; Legumicultor: Agro-meteorologic, anul acesta e foarte ciudat

Ploile abundente din ultima perioadă au afectat culturile legumicole, iar fermierii fac eforturi pentru a salva recoltele, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, vicepreşedintele Asociaţiei Legumicultorilor din Maramureş, Daniel Tinc.

‘Trecem printr-o perioadă foarte critică din cauza ploilor care cad, aproape, zilnic. Culturile de legume aflate în aer liber sunt cele mai afectate din cauza solului mult prea îmbibat cu apă. Încercăm să recuperăm din recoltă, îndeosebi din culturile de ceapă, ridichi şi salată pentru a putea să le oferim spre comercializare. Culturile de seră şi solariu sunt protejate, însă fermierii din judeţ deţin cea mai mare parte de culturi în aer liber. (…) Agro-meteorologic, anul acesta e foarte ciudat; avem căderi de ploi mai zilnic, apoi perioade de alte câteva zile cu temperaturi ce ajung la aproape 30 de grade. Încercăm să facem faţă acestei provocări venite din partea naturii şi să aducem pe piaţă legume proaspete’, a spus Daniel Tinc.

Acesta a mai subliniat că, în anii 2012 – 2019, legumicultorii au fost nevoiţi să investească masiv în instalaţii de irigare a culturilor pentru că precipitaţiile erau mai scăzute ca intensitate.

‘Din anul 2012, odată cu creşterea temperaturilor, legumicultorii au investit sume apreciabile în instalaţii şi echipamente de irigare a culturilor. E vorba de motopompe de apă, bazine pentru depozitarea apei în cazul culturilor situate la mare distanţă de orice sursă de apă, dar şi alte echipamente care să întreţină funcţionarea unor instalaţii. Legumicultura se poate face doar în condiţii optime, iar, fără apă pe temperaturi ridicate, culturile pot fi compromise total. Partea cea mai neaşteptată a venit din primăvara acestui an, când ploile au fost într-un ritm neaşteptat. Sigur, apa în sol e benefică, dar în cazul culturilor legumicole excesul de apă poate duce la distrugerea plantei, implicit a recoltelor’, a mai precizat Daniel Tinc.

Vicepreşedintele Asociaţiei Legumicultorilor din Maramureş a adăugat că preţul legumelor nu va fi influenţat de condiţiile agro-meteo.

Legumicultorii din judeţ îşi valorifică o bună parte din recoltă în cele cinci pieţe ale municipiului Baia Mare şi la târgul săptămânal organizat de Asociaţia Producătorilor Tradiţionali şi Ecologici din Maramureş.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks