Doi turişti, un român şi un suedez, care s-au rătăcit în Munţii Gutâi pe traseul Creasta Cocoşului (1.391 metri altitudine) – satul Breb au fost recuperaţi de salvatorii montani în noaptea de marţi spre miercuri, a informat directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş, Dan Benga.
‘Cei doi turişti – unul de 20 de ani, celălalt de 26 de ani – susţin că s-au rătăcit în momentul în care au fugit de câinii unei stâne de oi, întâlnită la coborâre. I-a prins noaptea pe munte şi au deviat de la traseul marcat cu ‘cruce roşie’ de la Creasta Cocoşului spre Breb. Cei doi turişti au fost recuperaţi şi transportaţi în siguranţă până în localitatea Breb, unde aveau asigurată cazarea’, a spus Dan Benga.
Conform aceleiaşi surse, localizarea celor doi turişti a fost efectuată de STS, iar două echipe de salvatori montani cu utv-ul şi autospeciala din dotare i-au recuperat din munte.
Starea de sănătate a celor doi turişti este bună.