AcasăStiri generaleMaramureş: Expoziţie de fotografie româno-ucraineană, la Muzeul Judeţean de Artă

Maramureş: Expoziţie de fotografie româno-ucraineană, la Muzeul Judeţean de Artă

O expoziţie de fotografie comună a unor artişti români şi ucraineni va fi găzduită de Muzeul Judeţean de Artă ‘Centrul Artistic Baia Mare’ a informat, marţi, responsabilul de comunicare al Consiliul Judeţean (CJ) Maramureş, Alexandra Rus.

Potrivit acesteia, vernisajul Expoziţiei de Fotografie ‘Împreună’ doreşte să definească trei genuri ale fotografiei contemporane: reportajul, fotografia de arhitectură şi eseul fotografic.

‘De-a lungul timpului, fotografia s-a consacrat ca o formă de artă, însă recent, datorită progresului tehnologiei, ea a devenit un fenomen social, motiv pentru care Expoziţia ‘Împreună’ va defini genurile fotografiei consacrate în zilele noastre. Artiştii, care prin lucrările lor îşi aduc aportul la realizarea acestui proiect, sunt: Silviu Gheţie, Oleg Tishkovets, Ucraina şi Vasile Dorolţi’, a spus Alexandra Rus.

Evenimentul se va desfăşura miercuri, începând cu ora 16:00, în sala de expoziţii temporare a muzeului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks