O parte din lucrările de întreţinere şi modernizare a grădiniţelor şi creşelor din municipiul Baia Mare vor fi realizate din fondurile puse la dispoziţie de Ministerul Educaţiei, a informat, miercuri, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Maramureş, Mihai Pop.
‘Conducerea Inspectoratului a avut o serie de discuţii cu oficialii Primăriei Baia Mare cu privire la stadiul în care se află proiectele de reabilitare a unităţilor de învăţământ din municipiu şi a modalităţii prin care creşele din oraş să beneficieze de finanţare de la bugetul de stat, prin Ministerul Educaţiei, pentru a evita presiunea financiară asupra bugetului local’, a spus Mihai Pop.
De asemenea, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 4 Baia Mare va funcţiona din această toamnă într-un nou spaţiu, având nouă grupe pregătitoare.
‘Începând cu anul şcolar 2022-2023, vor funcţiona 9 grupe de grădiniţă cu program prelungit, respectiv normal. Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş, la propunerea Inspectorului Şcolar General, va pune în discuţie şi va analiza suplimentarea numărului de posturi didactice, didactice auxiliare şi nedidactice, pentru ca noua grădiniţă să poată funcţiona în cele mai bune condiţii’, a mai precizat Mihai Pop.