AcasăStiri generaleMaramureş: Grup de contrabandişti care au trecut frontiera prin apa Tisei, opriţi...

Maramureş: Grup de contrabandişti care au trecut frontiera prin apa Tisei, opriţi cu focuri de armă

Mai multe persoane au încercat vineri seară, pe raza localităţii de frontieră Lunca la Tisa din judeţul Maramureş, să introducă din Ucraina în România, trecând înot apa râului Tisa, ţigări de contrabandă în valoare de 70.000 lei, fiind depistate de poliţiştii de frontieră, care au făcut şi uz de armă pentru oprirea grupului de contrabandişti.

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Poliţia de Frontieră, în jurul orei 22,00, poliţiştii aflaţi în misiune de supraveghere a frontierei de stat au observat, cu aparatura din dotare, pe malul românesc al râului Tisa, pe direcţia localităţii de frontieră Lunca la Tisa, judeţul Maramureş, mai multe persoane care transportau în spate colete voluminoase.

Poliţiştii au tras 7 focuri de avertisment, în plan vertical, conform prevederilor legale, pentru reţinerea persoanelor, însă acestea nu s-au supus, au abandonat coletele şi au fugit înot spre teritoriul ucrainean. Autorităţile ucrainene au fost informate în vederea cercetării în comun a cazului, precizează sursa citată.

În urma acţiunii, au fost confiscate opt colete, conţinând 5.980 pachete ţigări, de diferite mărci, de provenienţă Duty Free, în valoare de 70.000 lei.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat.

De asemenea, se fac verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, sub îndrumarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun, mai informează Poliţia de Frontieră. AGERPRES / (AS – autor: Alina Novăceanu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks