Trei grupuri de bărbaţi ucraineni au fost descoperite de poliţiştii de frontieră după ce au trecut pe teritoriul românesc prin apa râului Tisa sau pe jos, prin zona montană, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră ( ITPF) Sighetu Marmaţiei, Iulia Stan.
O parte dintre bărbaţi au ajuns în România, trecând înot prin râul Tisa, iar o altă parte, trecând prin zona muntoasă a frontierei de stat.
‘La ore diferite ( duminică n.red.), lucrătorii noştri din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei au depistat 7 cetăţeni ucraineni, bărbaţi, cu vârste cuprinse între 27 şi 57 de ani, care au trecut din Ucraina în România, prin apa râului Tisa. Aceştia au fost depistaţi pe direcţia localităţilor de frontieră Sighetu Marmaţiei, Tisa şi Lunca la Tisa. Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor P. F. Poienile de sub Munte şi Sarasău au depistat, tot ieri, în zona de responsabilitate două grupuri formate din 10, respectiv 7 cetăţeni ucraineni, cu vârste cuprinse între 18 şi 57 de ani, care a trecut din Ucraina în România’, a precizat Iulia Stan.
Potrivit acesteia, toţi cetăţenii ucraineni au solicitat o formă de protecţie statului român, fapt pentru care s-au demarat procedurile specifice în astfel de cazuri.
De când în Ucraina a fost impusă legea marţială în urma atacului Rusiei, bărbaţii cu vârste între 18 şi 60 de ani nu mai au permisiunea să plece din ţară. AGERPRES / (AS – autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frăţilă)