Costumele populare, dar şi ia se poartă în zilele de sărbătoare în majoritatea satelor din judeţul Maramureş, iar simbolistica iei cuprinde o serie de elemente specifice zonei, potrivit responsabilului de comunicare al Consiliului Judeţean Maramureş, Alexandra Rus.
‘În Maramureş, costumele populare sunt purtate cu sfinţenie de oamenii locului. Iar cămeşile tradiţionale, în unicitatea lor, reprezintă un spectacol de culori şi simboluri, care poartă în cele mai fine detalii o bucată din sufletul meşterilor populari care le-au creat. Simbolistica cămeşilor noastre fascinează prin faptul că sunt ţesute şi cusute cu migală, iar apoi împodobite cu motivele specifice Maramureşului şi îmbogăţite cu cipcă croşetată manual sau brodate cu ciur, în funcţie de fiecare zonă etnografică. Element identitar ce oferă individualitatea culturii tradiţionale maramureşene, cămeşa a fost adesea subiect de cercetare etnografică datorită diversităţii, autenticităţii şi elementelor de simbolistică ancestrală, transmise nealterat din generaţie în generaţie, prin măiestria şi dăruirea meşterilor populari’, a spus Alexandra Rus.
Satele şi comunele din zona Chioarului au păstrat şi conservat cel mai bine ia, dar şi cămeşa ţărănească, a observat într-un studiu muzeograful Ona Teremtuş din cadrul Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Maramureş.
‘Poate puţini ştiu faptul că în secolul al XIX-lea, în ţara Chioarului, în ornamentica pieselor vestimentare, se folosea exclusiv broderia cu fir alb. De altfel, albul, culoarea de bază a cămăşii, reprezintă marca unificatoare a particularităţilor etnice, găsindu-şi locul fie la începutul vieţii, fie la finalul acesteia. În egală măsură, culoarea neagră a şorţului parcă reconstituie echilibrul celor două extremităţi ale vieţii, reflectând simbolul principiului feminin, terestru, matern (în mitologie, marile zeiţe ale fertilităţii, Isis, Cybele, Demetra, sunt negre, simbolizând teluricul)’, a precizat Oana Teremtuş.
O particularitate a zonei Chioarului o reprezintă şi cămeşea ţărănească având brodat tricolorul.
‘Pe fond istoric, povestea cămăşii tricolor îşi găseşte începutul în activităţile ASTREI, care aveau rolul de a pregăti populaţia românească pentru înfăptuirea Unirii, iar una dintre ideile promovate în cadrul şezătorilor culturale era realizarea unui costum naţional. Astfel, în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, prin programul conceput de intelectualii ASTREI, care promovau autenticul şi spiritul profund naţional, s-a produs o schimbare în cromatica pieselor vestimentare, prin introducerea, iniţial, a culorilor roşu, galben şi albastru (…). Cămaşa datează de la începutul secolului al XX-lea şi a fost realizată într-o gospodărie din Buteasa, sat aparţinător oraşului Şomcuta Mare, făcând parte dintr-un ansamblu creat anume pentru formaţiunile corale. Cămaşa a fost ţesută din pânză de casă, cânepă şi bumbac, iar decorul s-a realizat din fire de bumbac roşu, galben şi albastru. Creatoarea a reuşit, folosind acul şi maşina de cusut, să realizeze un complex motiv decorativ, pomul vieţii. Simbol milenar, acesta reprezintă Axa Universului, fiind arborele care uneşte lumea terestră cu cea celestă. La baza pomului, pe cămaşă, se regăseşte cercul, simbol al echilibrului, care sugerează, în acest context, hora ce a unit întregul neam românesc la 1 Decembrie 1918’, a adăugat în cercetarea sa Oana Teremtuş.
