Administraţia oraşului Baia Sprie, fost oraş minier, situat la poalele Munţilor Gutâi, va deschide o galerie de artă, ceea ce reprezintă o premieră în oraş, a informat, miercuri, consultantul cultural Hitter Ferenc, preşedinte al Asociaţiei Valorile Monte Medio din localitate.
‘Ar trebui ca mulţi oameni să observe această apariţie. Ar trebui să le atragem atenţia multora, care stau izolaţi fără o participare mai activă în viaţa socială. În loc vizibil, lumea interesată, iubitorii artelor să observe că se mai şi întâmplă câte ceva în acest oraş. Programul de vizitare a expoziţiilor va fi afişat în loc potrivit (…) Am încercat trezirea interesului sub diferite forme. Totdeauna, precizăm că între cele două centre, Baia Mare şi Baia Sprie, nu există diferenţe, doar pentru alte considerente conjuncturale s-a întâmplat o dezvoltare teritorială la Baia Mare. Am reuşit şi în prezent ca la Baia Sprie să aducem, să invităm pictori deosebiţi, care muncesc, creează lucrări de admirat, în taberele organizate sau în particular (…) Indiferenţa locală atât de specifică nu se poate depăşi deocamdată. Cu toate rămânerile în urmă, recunoaştem că o preocupare satisfăcătoare nu a existat. Până în prezent, de exemplu, în Baia Sprie nu a existat niciodată o galerie de artă’, a spus Hitter Ferenc.
Acesta a mai subliniat că deşi este un oraş minier, Baia Sprie a fost sursa de inspiraţie a numeroşi pictori români sau străini.
‘Au fost diferite încercări în trecut referitoare la o mai bună cunoaştere a Coloniei de Pictură din Baia Mare, apoi cu îndrăgirea picturii contemporane, ceea ce au ajuns la puţine acceptări în ciuda nivelului înalt al exprimărilor prezentate, dar toate acestea au trecut fără succes, că din păcate la Baia Sprie cultura şi artele nu prea au cuibul plăcerilor, nu există interes, chiar dacă practica anilor 1920 este binecunoscută, şi mai târziu după războaiele mondiale, în odăile mici ale căsuţelor de mineri s-au văzut agăţate picturi, primite pentru plata chiriei locului în diferite perioade când pictau cu mult entuziasm la Baia Sprie (…) Ar trebui să fim mândri că pe o stradă unde ne plimbăm, acum 120 de ani s-a plimbat şi pictorul x. Suntem datori faţă de ei, nu numai ca să le cunoaştem lucrările, să le cunoaştem locurile de veci unde se odihnesc, dar nu suntem interesaţi a-i cunoaşte nici pe cei contemporani, dintre care mulţi vor dobândi un renume, dar prea târziu’, a mai afirmat Hitter Ferenc.
Conform acestuia, prima expoziţie din noua galerie de artă va fi deschisă publicului pe 16 iulie. AGERPRES / (AS – autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frăţilă)