Acasă93Maramureş: Medic român din Franţa, implicat în organizarea unui transport umanitar pentru...

Maramureş: Medic român din Franţa, implicat în organizarea unui transport umanitar pentru Ucraina

O localnică din municipiul Sighetu Marmaţiei, medic în Franţa, a reuşit cu sprijinul altor medici francezi să adune 50 de tone de ajutoare care urmează a fi transportate în Ucraina, a informat, miercuri, viceprimarul Daniela Oniţa Ivaşcu.

‘Anca Alexandrescu, o sigheteancă care este medic în Franţa, ne dă o lecţie de umanitate. Aceasta a adunat în jurul ei mai mulţi colegi medici, oameni cu suflet mare şi mai multe ONG-uri şi împreună au reuşit să strângă într-o lună 50 de tone de ajutoare umanitare care vor ajunge în Ucraina. Un alt sighetean implicat în viaţa comunităţii, Ioan Mariş, a fost într-o permanentă legătură cu medicii din Franţa mobilizându-se ca toate aceste ajutoare umanitare să ajungă în prima fază în Sighet’, a spus Daniela Oniţa Ivaşcu.

Potrivit acesteia, cele două TIR-uri însoţite de preşedintele Rotary din Hyeres împreună cu alţi doi medici din Franţa au ajuns în Sighetul Marmaţiei cu ajutoarele umanitare constând în produse alimentare neperisabile, de igienă, medicamente, pături, saci de dormit, produse alimentare şi de igienă pentru copii.

‘De aici aceste ajutoare umanitare vor ajunge în Ucraina în zonele de conflict. (…) Mă bucur că am avut ocazia să îi cunosc pe aceşti oameni cu suflet mare’, a mai spus Daniela Oniţa Ivaşcu.

Delegaţia franceză a făcut o vizită şi în Vama Sighet şi la Primăria Sighetu Marmaţiei unde s-a discutat şi despre posibile colaborări în viitor între Sighetu Marmaţiei şi localitatea Hyeres din Franţa.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks