Un minor în vârstă de 16 ani din municipiul Sighetu Marmaţiei este cercetat de poliţişti pentru comiterea infracţiunii de şantaj asupra altui minor, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cozma.
Conform acesteia, poliţiştii au fost sesizaţi prin plângere, de către o femeie, de 41 de ani, cu privire la faptul că, la data de 11 iulie, un minor de 16 ani din municipiul Sighetu Marmaţiei ar fi agresat fizic un alt minor, de 13 ani, solicitându-i acestuia în repetate rânduri diferite sume de bani, pentru a nu exercita asupra sa acte de constrângere fizică.
‘Poliţiştii au realizat o acţiune de prindere în flagrant delict, (…) context în care a fost identificat minorul de 16 ani şi, totodată, o sumă de bani, pe care ar fi primit-o de la persoana vătămată în acel moment. În urma probatoriului administrat, se efectuează cercetări faţă de cel în cauză, pentru comiterea infracţiunii de şantaj, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei’, a precizat Ionela Cozma.