AcasăStiri generaleMaramureş: Municipiul Baia Mare, ornat pentru sărbătorile de iarnă; patinoarul şi târgul...

Maramureş: Municipiul Baia Mare, ornat pentru sărbătorile de iarnă; patinoarul şi târgul de Crăciun, incerte

Administraţia municipiului Baia Mare a demarat acţiunea de ornare a copacilor şi stâlpilor electrici, specifică sărbătorilor de iarnă, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ana Maria Avram. ‘Au început pregătirile pentru ornamentarea a două zone din oraş cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Astfel, pe parcursul lunii curente (noiembrie n.red.) se lucrează în Parcul Mara şi Piaţa Libertăţii. În Parcul Mara se vor împodobi copacii, iar la sol şi suspendate vor fi şire şi sfere luminoase cu elemente 3D, mai exact: oameni de zăpadă, panouri inscripţionate, reni, îngeraşi, cutie de cadou, clopoţel. În ceea ce priveşte Piaţa Libertăţii (zona veche a oraşului n.red.), toţi pomii vor fi împodobiţi, iar decorativele vor fi formate din figurine luminoase montate atât la sol, cât şi suspendate. Referitor la strada Gheorghe Şincai, instalaţiile luminoase au fost deja instalate pe copaci. (…) În Piaţa Libertăţii va fi amplasat, şi în acest an, bradul tradiţional de Crăciun’, a spus Ana Maria Avram. În context, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Baia Mare a precizat, pentru AGERPRES, că nu e certă instalarea patinoarului din Piaţa Millenium sau târgul de Crăciun, deoarece oraşul se află în starea de carantină.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks