Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, însoţit de o parte a echipei liberale din Regiunea Nord-Vest, a vizitat, sâmbătă, şantierul noului pod transfrontalier dintre România şi Ucraina, peste râul Tisa, care se construieşte în apropierea municipiului Sighetu Marmaţiei.
‘Săptămâna aceasta am avut o întâlnire cu ucrainenii. (…) Avem nevoie de autorizaţie şi pe partea cealaltă a malului de râu. Nu avem decât (autorizaţie – n.r.) pe teritoriul României. Sigur, marea majoritate a lucrărilor sunt pe teritoriul României din componenta pe care o avem noi, însă, pe cealaltă parte (Ucraina – n.r.), urmează să facem lucrări pentru culee şi nişte stâlpi (…). Ca să facem acest lucru, trebuie să facem un pod provizoriu care va fi făcut imediat ce avem autorizaţia de la ucraineni. Am găsit o variantă împreună cu ei (…) şi cred că lucrurile o să funcţioneze foarte repede. În această zonă (pe teritoriul românesc – n.r.) sunt cinci poduri de descărcare şi câteva sute de mii de metri cubi de umplutură care urmează să fie aici, aşternute până peste podurile de descărcare. (…) Până la începutul lunii februarie, vin şi construcţiile metalice ale podului. Finanţarea este în parteneriat CJ Maramureş şi CNAIR, respectiv din bugetul Ministerului Dezvoltării, respectiv fonduri europene’, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Ionel Bogdan.
În context, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a arătat că, probabil anul viitor, podul rutier dintre România şi Ucraina ar putea fi dat în exploatare.
‘Lucrările trebuie terminate în acelaşi timp pentru că nu ai unde să descarci tot traficul. (…) Putem spune că anul viitor e gata. Practic, odată ce va fi dat în folosinţă, podul asigură un nivel de trafic susţinut, nu sunt modificări din punctul acesta de vedere. Ca să nu mai vorbim de tot ceea ce înseamnă nevoia de asigurare a traficului rutier şi pe calea ferată. Sper că traficul (feroviar – n.r.) funcţionează’, a spus Nicolae Ciucă.
La rândul său, preşedintele CJ a subliniat că traficul feroviar funcţionează, dar mai puţin cel de mărfuri.
‘Traficul feroviar funcţionează, dar având în vedere că noi avem nişte limitări pe teritoriul României, pe viaductele noastre unde putem duce garnituri de 500 de tone, ori ei (ucrainenii – n.r.) au garnituri de 1.500 de tone (…) asta e una dintre problemele pe care le avem la interconectivitatea dintre vama noastră (Maramureş – n.r.) şi Dej (judeţul Cluj) care e nodul feroviar’, a spus Ionel Bogdan.
Traficul feroviar dintre Maramureş şi Ucraina, suspendat temporar, se desfăşoară pe o cale ferată cu ecartament lat, construită de sovietici în anii 50, accesul în judeţ fiind prin localităţile Valea Vişeului şi Câmpu Lung la Tisa. Transportul este asigurat de compania feroviară de stat ucraineană care deţine echipamentul rulant specific acestei căi ferate.
De asemenea, preşedintele CJ Maramureş, Ionel Bogdan, a mai precizat că lucrările la pod pe partea română sunt executate în proporţie de 23%. El a mai arătat că podul, cu o valoare de peste 37 milioane euro, ar putea fi dat în folosinţă în toamna anului 2024.