Creşterea oilor presupune pasiune, dar şi o bună cunoaştere a pieţei locale, indiferent de sezon sau finanţări asigurate de stat, a declarat, pentru AGERPRES, Ioan Bila, proprietarul unei stâne de oi din comuna Groşi şi membru al unei asociaţii de profil.
‘Dacă ai pasiune şi iubeşti oile, sigur ai şi rezultate pe măsură, dar dacă n-ai nicio pasiune şi ţii oile, oarecum de formalitate, nu prea ai venituri. Dacă lucrezi cu pasiune în oierit e rentabil, chiar dacă implicarea e mai redusă. (…) Eu am pornit de la două mieluţe şi am ajuns la peste 100 de oi, iar în funcţie de cererea pieţei locale am crescut efectivul de animale. E uşor să zici iau 100 de oi şi nu am piaţă de desfacere. Am pornit de jos oferind întreaga categorie de produs – carne de miel, brânză, caş, urdă şi lână, şi încet am crescut şi efectivul de oi. (…) Cel mai complicat e să valorifici azi pe piaţă lâna de oaie, deşi la un moment dat existau speranţe din partea firmelor din construcţii, lâna urmând să fie utilizată ca şi material izolant, însă firmele s-au orientat spre alte produse. Materiale mult mai uşor de folosit la izolat decât lâna, importate, deşi cred că lâna era mult mai bună fiind disponibilă pe piaţa internă. Din păcate nici pe piaţa locală şi nici regională, nimeni nu mai achiziţionează lâna. Nimeni, dar nimeni din domeniul construcţiilor nu are nici cel mai mic interes pentru a valorifica lâna de România, şi e mare, mare păcat de această pierdere. Totul, aproape totul se importă în materie de izolaţii termice’, a spus Ioan Bila.
Acesta susţine că singura posibilitate de a rezista cu produse din oaie pe piaţă este să oferi sub preţul magazinelor.
‘A te poziţiona pe piaţă cu produsele de oaie înseamnă să fii un bun negociator, dar trebuie să ştii până unde laşi din preţ. Vă dau un exemplu recent; a crescut preţul la carnea de miel, zic un pic cam mult, iar pentru a o putea valorifica o să dau cu 2-3 lei/kg mai puţin, adică să fie mai accesibilă carnea pentru orice gen de cumpărător. Adică, să fie mai jos decât preţul de carmangerie. Azi, orice om se uită la un leu dacă i se lasă la un kilogram de carne de miel. Deja cu mare efort în ani am reuşit să am propriii clienţi şi acestora le livrez constant urdă, caş, telemea, iar în funcţie de comenzi mă împart. Pentru urdă am reţetă proprie, iar cine a mâncat o dată din urda noastră, sigur revine şi a doua oară. E o reţetă tradiţională, un pic secretă’, a afirmat Ioan Bila.
La peste 70 de kilometri de municipiul Baia Mare, în satul Breb, Radu Pop şi familia sa deţin o stână cu câteva sute de oi. În fiecare primăvară, mieii sunt valorificaţi în preajma sărbătorilor pascale pe piaţa locală, iar o parte sunt păstraţi pentru creştere.
‘Pandemia a dat totul peste cap, îndeosebi în privinţa pieţei. Nu se mai poate vinde, direct în piaţă, doar de acasă sau către unele magazine care achiziţionează carnea de miel. Încercăm de anul trecut cu mari eforturi să rezistăm şi cred că ne-am adaptat. E un pic greu, dar nu imposibil. Pentru sărbătorile pascale din acest an am vândut miei celor care au dorit şi ne-au căutat, iar o parte din miei vor fi păstraţi pentru creştere. Oieritul nu e chiar aşa uşor, e o muncă permanentă, iar pentru a avea lapte şi carne trebuie să le asigurăm animalelor locuri bune pentru păscut, iarbă bună, dar şi o îngrijire corespunzătoare’, a spus Radu Pop.
Carnea de miel se poate găsi la magazinele de specialitate din municipiile Sighetu Marmaţiei, Baia Mare, în oraşele Borşa, Vişeu, Târgu Lăpuş, Seini şi Ulmeni.
Potrivit estimărilor Direcţiei Judeţene de Agricultură Maramureş, în judeţ numărul efectivelor de oi este de peste 200.000 de capete.
