Opt gospodării vechi de peste 80 de ani din satul turistic Breb vor fi reabilitate prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Ionel Bogdan.
Conform acestuia, localitatea a fost inclusă în proiectul ‘Ruta satelor’.
‘Am mers special în satul Breb, situat la poalele Munţilor Gutâi, localitate aflată în administraţiei comunei Ocna Şugatag, pentru a demara împreună cu administraţia locală şi reprezentanţii Ordinului Arhitecţilor Filiala Nord-Vest proiectul Ruta satelor, proiect în care urmează a fi incluse opt gospodării autentice, toate vechi de peste 80 de ani. Satul Breb este una dintre cele mai vizitate localităţi din Maramureş de turiştii români şi străini şi se bucură de o largă apreciere, pentru că se păstrează tradiţiile, dar şi casele cu o arhitectură intactă de sute de ani’, a spus Ionel Bogdan.
Potrivit preşedintelui CJ, în următoarea etapă, specialiştii Ordinului Arhitecţilor Filiala Nord-Vest vor identifica gospodăriile şi vor discuta cu proprietarii, urmând a asigura partea de management de proiect şi documentaţiile necesare pentru semnarea contractului de finanţare.
Acesta a precizat că după terminarea proiectului-pilot din satul Breb, alte patru localităţi rurale vor fi incluse într-un proiect identic.
‘Scopul nostru e să salvăm arhitectura veche a unor sate maramureşene, să conservăm şi să păstrăm cât mai multe obiective de patrimoniu cultural moştenite, dar în acelaşi timp să le arătăm lumii, adică, turiştilor români şi străini care ajung în acest colţ de ţară’ a afirmat Ionel Bogdan.