AcasăStiri generaleMaramureş: Oraşul Borşa va avea sală de sport

Maramureş: Oraşul Borşa va avea sală de sport

Compania Naţională de Investiţii (CNI) urmează să construiască o sală de sport în oraşul montan Borşa, situat la poalele Munţilor Rodnei, a declarat, joi, pentru AGERPRES, primarul Sorin Timiş.

‘Din toate datele noastre, în următoarele 4 luni de zile se va realiza proiectul tehnic, iar din toamna acestui an vor demara lucrările de construcţie. Investiţia se derulează prin Compania Naţională de Investiţii (CNI) şi are termen de execuţie 12 luni din momentul începerii lucrărilor. Va fi o sală de sport adaptată condiţiilor şi necesităţilor noastre, adică, va avea o tribună cu 180 locuri şi o suprafaţă construită de 1.445 mp’ a spus Sorin Timiş.

Conform acestuia, investiţia a fost evaluată la 2.200.000 de euro.

Acesta a mai precizat că primăria a predat constructorului amplasamentul noii investiţii din oraşul Borşa.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks