Aproape 70% dintre pensiunile rurale din judeţul Maramureş au fost rezervate de turiştii români pentru vacanţa de Crăciun şi Anul Nou, însă, proprietarii au refuzat încasarea avansului, neştiind cum ar putea evolua pandemia, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural – ANTREC, filiala Maramureş, Livia Sima. ‘Partea bună e că au fost rezervate aproape 70% din spaţiile de cazare din sate şi comune, dar e posibil să fi fost operate cazări şi în staţiunile montane (Borşa, Cavnic, Şuior şi Mogoşa n.red.) , însă proprietarii pensiunilor au refuzat încasarea unui avans sau plata integrală a unor pachete turistice aşa cum s-a întâmplat anul trecut. Proprietarii pensiunilor sunt foarte reţinuţi şi n-au dorit să încaseze banii în avans pentru rezervări, neştiind cum v-a evolua situaţie din punct de vedere medical. Deşi n-au fost operate avansuri, majoritatea pensiunilor au rezervat locurile şi au propus pentru unii turişti regimul demipensiune, adică, oferă un loc special pentru a şi pregăti singuri hrana dacă doresc totuşi să petreacă sărbătorilor de iarnă la ţară. La regimul demipensiune, costul de persoană în care intră alimentele oferite este de 100 de lei pe zi de cazare. Cred că e un preţ cât se poate de onorabil, decent aş spune. Apoi, satul maramureşan oferă hrana necesară celor care intenţionează să petreacă sărbătorile de iarnă, chiar în regim demipensiune’, a declarat Livia Sima. Potrivit acesteia, pe durata verii pensiunile rurale din judeţ au lucrat la întreaga capacitate, iar cele mai cunoscute obiective turistice au fost vizitate de mii de turişti români. ‘Sezonul de vară a fost mult peste aşteptări, chiar suprinzător de bine a funcţionat. Pensiunile au fost rezervate permanent de grupuri, familii sau individual, totul a mers foarte bine, deşi timpul petrecut a fost de 3-5 zile hoteliere. Turiştii au dorit să se relaxeze, să viziteze obiective turistice, muzee, lăcaşe de cult, iar o altă categorie, curajoşii s-au aventurat pe munte parcurgând trasee celebre alături de ghizi. Vara acesta a atras atenţia numărul mare de turişti români, şi mai puţin străini, care au venit în Maramureş pentru o scurtă vacanţă mixtă, adică, munte şi mare. Printre obiectivele cele mai vizitate se află în municipiul Baia Mare Muzeul de Mineralogie, Muzeul Satului, Muzeul de Artă, centrul vechi al oraşului şi Piaţa Cetăţii, Bastionul Măcelarilor şi Turnul Ştefan. În judeţ, pe prim loc în atenţia turiştilor a fost cunoscutul Cimitir Vesel din Săpânţa, Muzeul Satului din Sighetu Marmaţiei şi o plimbare cu trenul Mocăniţa pe Valea Vaserului’, a spus Livia Sima. Reprezentantul ANTREC Maramureş a mai subliniat că s-au bucurat de o atenţie deosebită bisericile aflate în patrimoniul mondial UNESCO şi cele din circuitul bisericilor transilvane. ‘Tot pe parcusul acestei veri am avut o categorie specială de turişti care au venit pentru a vizita pe durata mai multor zile cele opt biserici din lemn, parte a patrimoniului mondial UNESCO şi alte câteva zeci de biserici care fac parte dintr-un circuit al bisericilor transilvane. Spun că e vorba de o categorie specială de turişti, pentru că vin în Maramureş doar pentru a vizita aceste biserici, dar şi unele muzee. Multe dintre grupurile care au fost la noi în judeţ au trecut apoi munţii, pentru a vizita mănăstirile din Bucovina, dar mai avem turişti şi pe durata iernii, e adevărat în număr mai mic, care vizitează aceste obiective şi rămân câteva zile în judeţ’, a spus Livia Sima. În ciuda optimismului declarat de preşedintele ANTREC Maramureş, au fost şi proprietari de pensiuni care au renunţat la afacere şi s-au orientat spre altceva. ‘Acum, nu toate pensiunile au fost suprasolicitate pe durata verii, iar unii proprietari, nu mulţi la număr, probabil văzând un interes mai scăzut din partea turiştilor, au renunţat la afacere, au închis unele pensiuni şi s-au reorientat spre alt gen business. Ne pare rău de cei care au părăsit branşa pentru că orice pensiune din Maramureş e importantă şi face parte din aceste important brand turistic cu numele Maramureş. Convingerea mea e că unii s-ar putea să revină, iar situaţia atât de complicată creată de pandemie va fi doar un moment nefericit pentru toată lumea’, a declarat Livia Sima. În judeţul Maramureş activează peste 400 de pensiuni, moteluri şi hoteluri atât în mediul rural, cât şi în cel urban. Pensiunile rurale sunt cel mai căutate de turiştii care doresc să petreacă momente prelungite de relaxare, indiferent de anotimp.