AcasăStiri generaleMaramureş: Podul peste râul Săsar din municipiul Baia Mare intră în modernizare

Maramureş: Podul peste râul Săsar din municipiul Baia Mare intră în modernizare

Podul care traversează râul Săsar unind mai multe cartiere din municipiul Baia Mare va fi reabilitat, iar de-a lungul malului va fi amenajată o zonă de promenadă, a declarat, joi, pentru AGERPRES, primarul Cătălin Cherecheş.

‘Lucrările de reabilitare a podului sunt estimate să dureze între 16-14 luni din momentul începerii şantierului. Podul asigură legătura cu o altă parte a municipiului Baia Mare şi e unul dintre cele mai solicitate ca trafic rutier. (…) De-a lungul malului va fi amenajată o zonă specială pentru promenadă’, a spus Cătălin Cherecheş.

Proiectul de ‘reabilitare a spaţiilor verzi degradate şi realizarea infrastructurii de agrement în zona malurile Râului Săsar’ este finanţat în cea mai mare parte prin POR 2014-2020, valoarea totală a proiectului este de 22,25 milioane de lei din care contribuţia UE este de 18,44 milioane de lei, restul banilor fiind contribuţia din bugetul naţional – 2,8 milioane de lei şi cheltuieli neeligibile – 555.833,50 lei.

Lucrările de reabilitare a podului vor fi executate de compania Construrom Baia Mare, agreată de primărie în mai multe acţiuni de reparaţii şi întreţinerea a infrastructurii urbane.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks