Căutarea unui bărbat ucrainean care a trecut graniţa prin Munţii Maramureşului a fost oprită în noaptea de luni spre marţi, şi va fi reluată în cursul acestei zile, a informat directorul Serviciului Public Judeţean Maramureş-Salvamont, Dan Benga.
‘Prima parte a operaţiunii de căutare -salvare a cetăţeanului ucrainean s-a întrerupt azi dimineaţă în jurul orei 3.20 , salvatorii negăsind nimic în zonele în care s-a făcut căutarea. În această dimineaţa ( marţi n.r.) o nouă echipa de salvatori montani împreună cu colegii de la Poliţia de Frontieră Maramureş vor aborda alte două trasee. Căutarea este dificilă fiindcă nu avem coordonate, iar cetăţeanul ucrainean are telefonul închis şi niciunul din aparţinători nu mai ştie nimic de el de mai bine de 30 ore’, a spus Dan Benga.
Conform sursei citate, condiţiile de căutare sunt extrem de dificile fiind strat nou mare de zăpadă depusă, cu ceaţă, astfel încât azi-noapte la ridicarea dronei în zona Vârful Şerban, salvatorii nu au reuşit să vadă prea multe, iar în unele locuri este viscol, temperatura resimţită fiind în jurul a minus 10 grade Celsius.